O tânără de 19 ani din Germania a fost rănită grav, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-o râpă din Arieşeni. 

Accidentul s-a petrecut vineri, pe un drum comunal de pe raza satului Bumbeşti.

Potrivit Alba24.ro, turista a fost salvată de salvatorii montani ai Serviciului Judeţean de Salvamont Salvaspeo Alba în urma unei alarmări primite prin sistemul naţional de urgenţă 112.

Intervenţia salvatorilor a fost îngreunată de ninsoarea abundentă şi de faptul că victima se afla într-o zonă greu accesibilă, pe o pantă abruptă, la 15 metri sub nivelul drumului.

Tânăra, care în cădere a fost prinsă sub vehicul, acuza dureri toracice.

Salvamontiştii au stabilizat victima şi au evacuat-o pe panta abruptă pentru a fi predată unui echipaj SMURD care a transportat-o la Urgențe.