Aflată într-un circuit internaţional de turnee în America de Sud, tânăra şi talentata tenismană Irina-Maria Bara, de la clubul bihorean Iris Ştei, s-a calificat în aceste zile în semifinalele probei de simplu feminin a turneului Uruguay Bowl.

La Montevideo, capitala statului Uruguay, se disputã în aceste zile un puternic turneu de tenis din calendarul Federaţiei Internaţionale ITF. Uruguay Bowl reuneşte tenismani de pe toate continentele foarte bine clasaţi în ierarhia mondialã, având în vedere categoria acestei întreceri de pe continentul sudamerican. România este prezentã în competiţia femininã prin tenismana Clubului Sportiv Iris Ştei Irina Bara.

Venitã din calificãri, Irina a reuşit un parcurs de-a dreptul spectaculos, izbutind sã se califice în semifinale. Printre "victimele" româncei se numãrã chiar favorita numãrul unu, japoneza Miko Kawase, în faţa cãreia a câştigat cu 6-3, 7-5 în primul tur. Irina a trecut în turul doi de Beatriz Maia Haddad cu 6-4, 6-0, pentru ca în sferturi sã se impunã în faţa unei alte favorite, Szikova Janna din Rusia cu scorul de 6-4, 6-3. Ea o va întâlni în semifinalã pe favorita numãrul trei, Montserat Gonzalez din Peru.

Componentã a lotului naţional de 16 ani, Irina Bara se aflã într-un circuit de turnee în America de Sud. Federaţia Românã de Tenis îi sprijinã pe cei mai valoroşi sportivi din România prin astfel de turnee pentru a creşte în valoare şi a se impune în tenisul şi clasamentul internaţional. Circuitul sudamerican al Irinei include cinci asemenea turnee internaţionale de anvergurã, ea debutând cu Condor de Plata Tornament, disputat în Bolivia între 7-13 februarie. În capitala Boliviei, La Paz, sportiva şteianã a fost cap de serie numãrul 13 şi dupã un prim tur liber a trecut în urmãtorul de brazilianca Natalia L. S. Abdala, cu 6-0, 6-1, pentru a pierde în optimi cu scorul de 6-4, 7-5 la favorita doi, Stephanie Nauta din SUA.

A urmat, între 14-19 februarie Copa Milo-Chile Deportes 2011, disputată la Santiago de Chile, unde bihoreanca a atins sferturile de finalã dupã ce a trecut în turul I de Michelle Paz Coccio Nieto din Chile cu 6-1, 6-1, iar în optimi de Shankle Blair cu 7-5, 6-1. Irina s-a înclinat doar în faţa principalei favorite, Indy de Vroome, cu 6-3, 7-5.

Între 20 şi 26 februarie, Irina-Maria Bara a ajuns şi în Argentina, unde, la Mar del Plata, s-a desfãşurat un alt turneu de elitã, Argentina Cup. În ţara unde în aceste zile, echipa României disputã meciul din Cupa Davis cu trupa lui Nalbandian, Irina a avut, de asemenea, un parcurs bun, ajungând pânã în sferturi, dupã 7-5, 2-6, 6-3 cu Francesca Rescaldani din Argentina şi 6-4, 6-2 în faţa favoritei 15, Jennifer Brady din SUA. Accederea în semifinale a fost opritã de aceeaşi Indy de Vroome, învingãtoare, de data aceasta cu 6-4, 6-4. Ascensiunea Irinei este evidentã în acest circuit de cinci turnee, ea calificându-se la turneul disputat în aceste zile la Montevideo între primele patru tenismane ale competiţiei.

Irina nu se va opri însã aici. Începutul sãptãmânii viitoare o va gãsi în Paraguay, unde, în localitatea Lambare, se disputã cel de-al cincilea turneu din circuitul sudamerican, 31st Asuncion Bowl.

În circuitul acesta de turnee, Irina este însoţitã de tatãl şi antrenorul ei, Cãlin Bara, preşedintele Clubului Sportiv Iris Ştei.