Tânărul de 20 de ani din Otomani, care în noaptea de sâmbătă spre duminică a provocat un accident mortal după ce a condus băut și cu permisul suspendat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, comisar-şef Alina Fărcuţa, duminică seară tânărul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, iar procurorul a cerut arestarea preventivă. 

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile", a transmis reprezentanta IPJ Bihor.

Accidentul s-a produs în localitatea Otomani în jurul orei 2.47. Tânărul a pierdut controlul direcţiei într-o curbă, iar maşina s-a izbit de un cap de pod. Pasagera, o tânără de 22 de ani tot din Otomani, a murit pe loc. 

Testarea şoferului cu aparatul etilotest a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar permisul îi era suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatorului, băiatul a fost reţinut 24 de ore.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!