Conducerea clubului sportiv Crişul Oradea a dorit să le mulţumească public, prin vocea directorului Ionel Bungău, celor trei tineri poloişti care au reprezentat România la Campionatele Europene, unde reprezentativa de juniori a ţării noastre a ocupat locul VII, îndeplinindu-şi obectivul propus, după ce a învins Muntenegru.

Bogdan Paleacu, Marius Ţic şi Alexandru Sfârlea sunt cei trei tineri poloişti ai clubului Crişul care au fost prezenţi la Europene şi care au pus umărul la locul obţinut de tânăra echipă a României.

"Vreau să-i felicit pe cei trei jucători şi să le mulţumesc pentru prestaţia avută. O să încercăm să-i răsplătim şi material. Sunt nişte jucători foarte talentaţi care fac parte din echipa noastră de juniori I care a câştigat fără probleme titlul naţional. Ei cu echipa naţională s-au calificat la Europene şi acum şi la Mondiale, ceea ce spune ceva totuşi", a declarat directorul Ionel Bungău.

"A fost o experienţă unică pentru noi toţi. Echipele au fost puternice. Noi nu am fost obişnuiţi cu o asemenea competiţie, dar am fost o echipă determinată, ceea ce ne-a ajutat foarte mult şi astfel am reuşit să ne îndeplinim obiectivul, acela de a intra între primele opt", a declarat, la rându-i, sportivul Bogdan Paleacu.

Meciul important al tinerilor tricolori de la naţionala de polo juniori la Campionatul European a fost victoria cu Muntenegru, în ultima dispută din grupă, scorul de 15-14 calificându-i între primele opt echipe continentale.

Într-o altă ordine de idei, directorul CS Crişul a reuşit să-l convingă pe portarul Marius Ţic şi pe tatăl acestuia ca tânărul sportiv orădean să rămână la CS Crişul, după ce acesta era pe picior de plecare, fiind curtat intens de echipele din Bucureşti.

"Îi mulţumesc domnului Florin Ţic că a înţeles că aici este viitorul sportivului şi nu la Bucureşti, fiindcă noi avem cele mai bune condiţii, iar echipa noastră de seniori este campioana naţională", a afirmat Ionel Bungău.

Directorul CS Crişul susţine că încearcă să-l aducă la Oradea şi pe antrenorul echipei naţionale de juniori, Viorel Rus.