Cine spune că românii sunt şmecheri înseamnă că n-a dat nas cu americanii. Un angajat al Primăriei orădene a fost la un pas de a rămâne cu conturile golite săptămâna trecută, după ce a accesat site-ul ambasadei SUA pentru a intra în secţiunea "Loteria vizelor".

Convins că a deschis un formular al acestei aplicaţii, omul şi-a introdus toate datele personale, de la numărul de telefon la contul bancar, fără să ştie că a fost redirecţionat pe un site-clonă. A şi fost sunat imediat de un operator al Usafis Organization, firmă americănească ţepară, care l-a anunţat că are toate şansele să primească viză, i-a cerut să confirme datele introduse, cică pentru prevenirea erorilor, pentru ca în final să-i spună că nu are suficienţi bani în cont.

Abia atunci a realizat funcţionarul că, în timp ce îl felicita pentru "engleza impecabilă", operatorul îi devaliza contul, aşa că s-a dus imediat la bancă, unde a aflat că cineva a încercat de două ori să-i scoată din cont 1.600 de dolari, ca taxă pentru aplicaţia de viză, dar că s-ar fi mulţumit şi cu echivalentul în lei a celor 120 dolari cât adunase de fapt orădeanul în cont, pentru zile negre. Înşelăciunea a fost oprită la timp de bancă, dar funcţionarul s-a lămurit cum e cu aplicaţia pentru loteria vizelor: e curat noroc dacă nu iei ţeapă!