Administratorul Parcului Bălcescu, SC Murray Press, organizează, în acest sfârşit de săptămână, mai exact pe 29 şi 30 august, o nouă ediţie a târgului de antichităţi. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi circa 30 de expozanţi din Bihor şi judeţele învecinate.

La târg, pasionaţii vor putea să admire şi să cumpere bibelouri, statuete, lampadare, monede vechi, argintărie, tablouri, bijuterii, ceasuri, cărţi, precum şi piese de mobilier. Târgul de obiecte antice va fi deschis sâmbătă şi duminică între orele 8 şi 20.

De asemenea, ca de obicei, în Parcul Bălcescu se vor vinde mititei, grătare, bere, iar copiii vor putea să se distreze pe tobogane gonflabile şi jocuri instalate aici.