Orădeniii sunt aşteptaţi şi în acest weekend să ia parte la evenimentele dedicate lor de ERA Shopping Park.

Startul de dat încă de vineri, când va începe Târgul de Handmade, de unde amatorii de obiecte decorative sau bijuterii lucrate manual vor avea ocazia să admire sau să achiziţioneze asemenea obiecte.

Evenimentul se va desfăşura de vineri până duminică între orele 10 şi 20 în galeriile Centrului Comercial. "Peste 30 de expozanţi îşi vor aduce cele mai iscusite creaţii pentru orădenii amatori de bijuterii, mici obiecte decorative sau cosmetice naturale", se precizează într-un comunicat trimis de ERA Park.

Sâmbătă distracţia va atinge punctul maxim odată cu concertul celor de la Fly Project. De la ora 18 orădenii vor putea astfel dansa pe cele mai cunoscute melodii ale artiştilor "Raisa", "Unisex", "K-tinne" sau pe ea mai recentă piesă - "Goodbye". La sfâşitul evenimentului fanii vor avea ocazia să obţină şi autograful artiştilor.

Şi nu e singurul eveniment. "Sâmbăta aceasta va fi o zi plină de emoţii pentru micii şahişti bihoreni care se vor întrece în Etapa Judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Şah. Competiţia mutărilor deştepte se va desfăşura la ERA Park, cu începere de la ora 9" se mai arată în comunicatul trimis de ERA.

După concurs cei mici vor avea ocazia să se şi distreze, de la ora 14 aşteptându-i două ore pline: demonstraţii de Karate Kiokushin, gimnastică sportivă, concursuri de desene, expoziţie de goblenuri, dar şi multe momente de muzică şi dans şi premii surpriză.

În plus, joi, la ERA Park se va desfăşura Concursul Naţional de Dans "Împreună pentru Viitor", care se va desfăşura între orele 10 şi 16. În cadrul acestuia copii defavorizaţi cu vârste între 6 şi 19 ani se vor întrece în mişcări de dans.

Laviniu Kovacs