Adăpostul Animal Shields Oradea organizează duminică, la Columbus Cafe, un târg de prăjituri. Banii strânşi din vânzarea dulciurilor vor fi folosiţi pentru vaccinarea, sterilizarea şi ciparea căţeilor aflați în custodia organizației. 

Conform unei informări transmise de organizatori, cei care vor trece pe la târg vor putea să cumpere din prăjiturile pregătite, dar şi să aducă hrană uscată pentru căţei, adică boabe, orez sau arpacaş, pe care să o doneze organizaţiei.

Atmosfera va fi „condimentată” cu momente muzicale, fiind invitaţi cântăreaţa Elena Vidican şi DJ Quintus.

Toţi banii stârnși în urma evenimentului vor fi folosiţi pentru vaccinarea, sterilizarea şi ciparea "blănoşilor" din adăpost.

Evenimentul va avea loc la cefeneaua Columbus din Pasajul Vulturul Negru (ieşirea spre strada Vasile Alecsandri), duminică, de la ora 15.

Cei care nu pot ajunge dar îşi doresc să ajute asociaţia pot să o facă donând oricând în cutia pregătită la barul cafenelei.