VINUL ŞI PÂINEA – târg gastronomic şi de vinuri, eveniment transfrontalier de ocupare a locurilor de muncă din domeniul gastronomiei şi de promovare a produselor gastronomice locale din Bihor şi Hajdu-Bihar - este organizat de către Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, în calitate de lider de proiect, prin  proiectul "CREATING AND DEVELOPING A CROSSBORDER POLYCENTRIC  NETWORK FOR TRAINING AND SUPPORT TO INCREASE THE QUALITY OF TOURIST AND HANDCRAFT CROSSBORDER SERVICES IN THE COUNTIES OF BIHOR AND HAJDU-BIHAR (cod proiect: ROHU 398, acronim: ForTour BHHB), finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, de către Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin ţările participante România şi Ungaria.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanţării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniţei şi care necesită o abordare comună, precum şi soluţii inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniţei şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar şi Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia. Detalii program: www.interreg-rohu.eu.

În perioada 21-22 septembrie, sunteţi invitaţi să vă bucuraţi de bogaţiile toamnei, dar şi să vă găsiţi un loc de muncă în domeniul HORECA (dacă sunteţi în căutare de unul), la Târgul VINUL ŞI PÂINEA! Sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10:00, în cadrul târgului dedicat producătorilor locali din Bihor şi Hajdu-Bihar, desfăşurat în parcarea centrului comercial Aushopping Oradea (Auchan), Str. Ogorului, nr. 171, vor fi expuse şi oferite spre degustare bunătăţi gastronomice, ca produse locale de turism. Târgul va fi amplasat între cele doua zone de intrare în galeria comercială, iar vizitatorii vor avea acces gratuit. De asemenea, la târg veţi putea asista la momente artistice oferite de artişti îndrăgiţi din Bihor.

Expozanţii vor pune la dispoziţia vizitatorilor produse gastronomice gătite pe loc, după reţete locale, dar şi vin, must, produse de panificaţie şi patiserie, conserve, fructe şi legume, miere şi produse apicole, dulciuri de casă, ulei presat la rece, gemuri şi dulceţuri, sucuri şi produse de carmangerie.

Evenimentul  va cuprinde o scenă în aer liber, o bucătărie unde se va găti şi o zonă de standuri unde se vor expune şi degusta produsele locale.

Programul evenimentului este:

Sâmbătă, 21 septembrie

ora 10:00 – Deschiderea evenimentului

ora 18:00 – Nyíló Akác Néptáncegyüttes - Ansamblul de dans popular  Nyíló Akác

Ora 18:30 – Ansamblul Auşana

ora 21:00 – Închiderea standurilor

Duminică, 22 septembrie

Ora  10:00 – Deschiderea standurilor

Ora  18:00 – Biharpüspöki Hagyományörző népdal csoport - Ansamblul Folcloric Tradiţional din Episcopia Bihor 

Ora 18:30 – Grupul Vocal Moştenitorii Cântecului – Palatul Copiilor Oradea

Ora 20:00 – Ansamblul Artistic Profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria Oradea

Ora 21:00 – Închiderea evenimentului

Conţinutul acestui articol nu reprezintă neaparat poziţia oficială a Uniunii Europene.

 

(Advertorial)