Peste 100 de meşteşugari din mai multe regiuni ale ţării vor ajunge în perioada 21-23 iulie la Oradea, la cea de-a 30-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari.

De data aceasta, evenimentul se va ține în curtea Muzeului Ţării Crişurilor, din strada Armatei Române nr. 1/A, având în vedere că Parcul Bălcescu e în reabilitare.

„Până acum au confirmat participarea la manifestarea noastră un număr de 127 de meșteri populari din zone geografice și etnografice cunoscute ale țării (Maramureș, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crișana etc.), precum și din Republica Moldova – Basarabia, Serbia și Ungaria”, se arată într-un comunicat al MȚC.

Aceştia vor aduce spre vânzare diverse obiecte din ceramică, din fier, lemn, os, împletituri din papură şi nuiele, veşminte tradiţionale, jucării din lemn, icoane de sticlă, ouă încondeiate, turtă dulce ori plante medicinale și altele.

Târgul se va desfășura vineri, 21 iulie, între orele 11 și 20, sâmbătă, 22 iulie, între orele 9 – 20, şi duminică, 23 iulie, între orele 9 şi 19.

Pe parcursul evenimentului vor avea loc mai multe spectacole folclorice.

Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea şi Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor".


Programul complet al spectacolelor de muzică populară:

Vineri: 21.07.2023

Orele: 18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul folcloric slovac Cerovina din Valea Cerului – coord. Iaroslav Zetocha;

- Grup vocal Lioara al Şcolii de Arte "Francisc Hubic" – coord. Prof. Antonela Ferche Buţiu - Centrul de Cultură al Judeţului Bihor;

- Ansamblul folcloric Zajgo din Săcuieni – coord. Beres Csilla;

- Grupul vocal Motolla al Centrului de Cultură al Judeţului Bihor – coord. Brugos Aniko;  

- Andrada Oros; 

- Ansamblul artistic Floarea Barcăului din Marghita – coord. Sergiu Duca.  

Sâmbătă: 22.07.2023

Orele: 18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca – coord. Pârge Monica;

- Berdie Oana – Ştefana – solist vocal;

- Ansamblul folcloric Codrenii Bihorului din Roşia – coord. Daniela Gherlea; 

- Dodu Mădălin – solist vocal;

- Mihuţ Marius– solist instrumentist - Tezaur Uman Viu;

- Secan Alexandra Maria – solist vocal;

- Grupul instrumental La obârşii, la izvor – coord. Nelu Rus.

Duminică: 23.07.2023

Orele:  18.00-20.00 – Spectacol de muzică folclorică: prezintă Andrada Oros

- Ansamblul artistic profesionist Porolissum din Zalău al Casei Municipale de Cultură din Zalău – coord. Manager Rodica Pop Seling.  Vor interpreta: Alice Ghile, Ancuţa Bălăjel, Claudiu Costinaş, Andreea Vălean Indrecan, Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Vasile Coca. Conducerea muzicală: Ionuţ Dârjan, coregraf: Anghel Duşcaş;

- Antonela Ferche Buţiu – Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!