Sute de orădeni au vizitat, sâmbătă, Parcul Bălcescu, în cea de-a doua zi în care se desfăşoară Târgul Pălincarilor, un festival folcloric organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor în parteneriat cu primăria orădeană.

În jurul orei 18, când se lăsase deja răcoarea, în parc erau câteva sute de oameni care se dedulceau cu muzică populară şi vizitau standurile de dulciuri, brânzeturi, artizanat sau panificaţie. Şi totuşi, anul acesta, aleile n-au mai fost atât de pline ca la ediţiile trecute.

Spre seară, cele mai vizitate standuri erau cele de la care puteai să îţi cumperi brizbrizuri sau haine, în vreme ce pe la mesele celor 12 pălincari cam bătea vântul. Un litru de pălincă de prune s-a vândut în medie cu 30 de lei, în vreme ce pălinca de gutui a oscilat între 60 şi 80 de lei, iar vişinatele şi afinatele erau în jur de 40 de lei. Dar amatorii n-au părut descurajaţi, gustând din fiecare câte un pic.

Chiar dacă a fost Târgul Pălincarilor, cei care au trecut prin parc au putut gusta şi must şi vin, iar din gama mâncărurilor, comercianţii au pus la dispoziţie mititei şi frigărui, nelipsite de la evenimentele de gen.

Legat de programul artistic, iubitorii de folclor au putut urmări ansambluri din Tilecuş, Şuncuiuş, Remetea, Măgeşti şi Vadu Crişului, precum şi solişti ca Alexandra Paina, Andrada Tulvan, Ioana Urs, Monica Blaga, Andreea Puşcaş, Andrada Oros, Romina Nemeş, Lavinia Chifor, Simona Cap şi Nicoleta Cuciula.

Târgul Pălincarilor se încheie duminică, zi în care programul artistic va începe de la 15, cu un spectacol al grupului Vivere, urmat de altele patru, ale ansamblurilor folclorice Bihorul, Crişana, Auşana şi Nuntaşii Bihorului.