Zeci de producători de vin şi pălincă şi-au instalat, vineri, tabăra generală în Parcul 1 Decembrie, la Festivalul Vinului şi Târgul Pălincarilor, cuprinse în festivalul Toamna Orădeană.

"Condimentate" cu muzică folclorică, evenimentele au avut priză la orădeni, care s-au dat mai ales la degustări de vinuri, dar s-au băgat şi la joc. Unii dintre chiar au încins o horă pe muzică populară, în timp ce alţii s-au "concentrat" pe mititei, cârnaţi şi frigărui.

Şi copiii au "prins" bucuria lor în evenimente, în Parcul 1 Decembrie fiind aduse şi mai multe aparate de joacă pentru ei.

Dacă în prima zi, pe scena amenajată în parc au cântat Ansamblul Folcloric Auşana, Nuntaşii Bihorului, Feciorii Bihorului, Ansamblul Bihorul şi Ansamblul Timişul, sâmbătă, pe scenă urcă grupurile Vatra, Roşia, Bărdăuţa, Moşuţ, Sărcăuţa, Cununa de pe Criş şi ansamblul maghiar din Remetea. Totodată, vor concerta şi mai mulţi solişti vocali şi instrumentişti.

Duminică, pe scenă vor urca ansamblurile Crişana, Porolisum şi Doina Oltului. Recitalurile vor începe de la ora 17.

Tot în acest weekend, în parcarea hotelului Ramada se desfăşoară, pentru al doilea an consecutiv, o mică parte a celebrului festival Oktoberfest, care le aduce orădenilor bere nefiltrată, preparate tradiţionale nemţeşti, dar şi muzică germană, interpretată live de formaţia Gastein (în fiecare seară de la ora 20).