Devenit deja o tradiţie, târgul de toamnă "Straiţă plină", care adună producători locali şi meşteşugari iscuţi din judeţ, se va desfășura sâmbătă, 2 octombrie, în locul denumit de localnici "Între râuri", la intrarea în Roşia dinspre Beiuş, pe drumul spre satul Lazuri.

Aflat la a IX-a ediţie, evenimentul se va desfăşura între orele 10 şi 20. 

"Ideea care stă la baza evenimentului este aceea de a pune faţă în faţă producătorul local de produse naturale, făcute cu responsabilitate, cu cumpărătorul informat, aflat în căutarea unor produse autentice, de genul acelora pe care nu le poate găsi în supermarket", se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Vizitatorii vor avea ocazia să guste zacusă de casă, gemuri, miere, siropuri şi murături, dar şi preparate proaspete din carne de porc sau de peşte.

Ca de fiecare dată, organizatorii au pregătit şi multe activităţi pentru familii, precum ateliere de olărit, ţesut la război, de confecţionat coliere de mărgele, încondeiat de ouă sau de confecţionat instrumente muzicale alături de meşterii populari Raul Bocşe, Floriţa Codoban, Dorina Hamza sau Fero Egyed.

Pe lângă acestea, vor mai fi şi ateliere de tricotat sau de confecţionat căsuţe.

Atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută între orele 14 -16 de Ansamblul Codrenii Bihorului din Roşia şi de invitaţii lor, de la 16.30 de formaţia Graiu, iar ultima care va urca pe scena din Roşia va fi trupa Iarba fiarelor.

"Organizatorii îşi asumă dreptul de a impune măsurile necesare pentru respectarea regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în funcţie de situaţia epidemiologică din zonă în perioada desfăşurării evenimentului", se mai arată în comunicat.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Orizont Verde şi Primăria comunei Roşia, cu sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean Bihor prin Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, a Centrului de Cultură Bihor precum şi a Destinaţiei Pădurea Craiului.