Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului, obţinând 93 de voturi. Candidatul Marius Obreja (propus de PNL) a întrunit 45 de voturi "pentru" şi 108 voturi "împotrivă", iar Dumitru Oprea (propus de PDL), 15 voturi "pentru" şi 133 de voturi "împotrivă". Tăriceanu a anunţat, la începutul şedinţei, că în urma demisiei sale din PNL va activa în continuare ca independent.

Noul preşedinte  şi-a prezentat, în plen, obiectivele pe care le va urmări la şefia Senatului. "Voi încerca să fiu un preşedinte corect, echilibrat şi echidistant, implicat. Nu voi asista pasiv la ce se întâmplă în societate şi în politică", a spus Tăriceanu, adăugând că rolul Senatului nu trebuie să fie doar legislativ, ci să aibă şi rol de dezbatere şi de garant al democraţiei şi statului de drept.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că va milita pentru cele patru libertăţi fundamentale, pe baza cărora s-a construit Uniunea Europenă şi pe o societate bazată pe modelul social european.

În timp ce PDL l-a acuzat că a fost propus de un grup ilegitim, fostul şef de partid al lui Tăriceanu, Crin Antonescu, a vorbit dur despre acesta. "Domnul Tăriceanu a luat exact voturile majorităţii actuale din Senat, PSD şi asociaţii. (...) Nu cred că domnul Ponta are calificarea şi dreptul de a stabili acum şi cine îi reprezintă pe liberali în ţara asta, dar multă sănătate ambilor, eu cred că PNL a dovedit că este şi serios şi în orice caz nu stă cu mâna întinsă la PSD ca să-şi ia certificat dacă e liberal sau nu. Domnul Tăriceanu este o amintire ruşinoasă a PNL", a declarat Antonescu.