Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Ecolect Bihor, formată din toate cele 101 unităţi administrative din judeţ, a votat, luni, modificări la tarifele practicate de operatorii de salubritate din Bihor, după cum anunţă un comunicat transmis de Consiliul Judeţean Bihor.

Firma AVE Bihor, care deserveşte zonele Beiuş, Salonta, Valea lui Mihai, Săcueni şi Marghita, va reduce semnificativ preţurile facturilor pentru persoanele juridice. "În urma negocierilor purtate de A.D.I. Ecolect Bihor cu firma de salubritate S.C. AVE Bihor S.R.L., tariful lunar pentru persoanele juridice va scădea la 49 de lei în zonele de operare 3, 4, 5 şi 6, preţ care include o ridicare de 40 de litri de deşeuri reziduale. În prezent, firma de salubritate practică un tarif lunar de bază cuprins între 72 şi 77 de lei, care nu prevede nicio ridicare de deşeuri reziduale", se arată în comunicat. Până acum, AVE Bihor asigura în preţul lunar colectarea deşeurilor reciclabile, iar pentru resturile reziduale, firmele plăteau suplimentar.

Totodată, firma Salubri Aleşd, care operează doar în zona Aleşd, le va oferi clienţilor şi posibilitatea de a opta pentru colectarea lunară a deşeurilor. "În prezent, persoanele fizice din mediul rural plătesc lunar 17,49 lei pentru două ridicări de deşeuri reziduale. Prin hotărârea de astăzi, se introduce opţiunea de a încheia un contract cu o valoare de 14,20 lei, care include o singură ridicare de deşeuri reziduale", a transmis CJ Bihor.

În contractele cu clienţii, Salubri Aleşd va mai trebui să prevadă explicit că ridicarea deşeurilor reciclabile este gratuită în această zonă, iar contractele nu vor putea fi încheiate pe o perioadă de 8 ani, ci pentru 2 ani, cu prelungirea tacită, în cazul în care niciuna dintre părţi nu doreşte renunţarea la contract.

"La finalul şedinţei, Mircea Mălan, preşedintele A.D.I. Ecolect Bihor, le-a reamintit reprezentanţilor primăriilor din judeţ de protocolul încheiat între Consiliul Judeţean Bihor, Instituţia Prefectului, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect pentru un judeţ curat. Acesta a adresat UAT-urilor rugămintea de a transmite locurile în care se depozitează ilegal deşeuri, pentru a identifica toate zonele cu probleme din judeţ unde, prin protocolul amintit mai sus, vor fi montate camere de supraveghere. Scopul este acela de a identifica şi sancţiona persoanele care încalcă legea", a mai transmis Consiliul Judeţean.