Aleşii orădenilor au aprobat, joia trecută, ajustarea tarifelor operatorului licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, indexându-le cu rata inflaţiei din perioada septembrie 2012-septembrie 2013, ceea ce înseamnă că de la 1 noiembrie serviciile societăţii costă cu 1,88% mai mult.

Prin urmare, colectarea deşeurilor de la persoanele fizice costă de-acum 6,47 lei fără TVA (în loc de 6,35 lei), iar de la persoanele juridice 62,82 lei pe tona de deşeuri (în loc de 61,66 lei). Tariful pentru colectarea selectivă a unei tone de deşeuri reciclabile de la firme a fost majorat la 10,40 lei de la 10,21 lei.

Măturarea mecanizată a o mie de metri pătraţi de stradă costă 11,14 lei, măturarea manuală 11,15 lei, iar curăţarea rigolelor pe un kilometru 125 de lei. Golirea unui coş de gunoi stradal se tarifează cu 0,76 lei, în timp ce întreţinerea curăţeniei pe o suprafaţă de 1.000 mp 4,02 lei. Tariful pentru transportarea unei tone de deşeuri stradale este de 8,33 lei, iar stropirea unei suprafeţe de 1.000 mp costă 3,33 lei. Întreţinerea unei suprafeţe de 1.000 mp de spaţii verzi costă 38,06 lei.

În ce priveşte deszăpezirea, tariful RER Ecologic Service aprobat de Consiliul Local pentru curăţarea manuală a zăpezii este de 181,14 lei/1.000 mp, iar pentru pluguit de 6,63 lei/1.000 mp. Combaterea poleiului cu clorură de calciu costă 8,11 lei/1.000 mp, iar cu sare şi nisip 4,99 lei/1.000 mp.