Demis acum patru ani din funcţia de director al Zonei Metropolitane Oradea, PDL-istul Marcel Tarţa se judecă şi acum cu instituţia.

Politicianul a fost acuzat de abuz de încredere pentru că s-a folosit de ştampila ZMO şi de calitatea de director chiar şi la o lună după ce fusese înlăturat din funcţie, neezitând să-şi încheie şi pentru sine însuşi un contract de comodat, adică de folosire gratuită a maşinii de serviciu, inclusiv după demiterea sa.

În mod surprinzător, deşi procurorul - foarte omenos - a propus netrimiterea acestuia în judecată pe considerentul că faptele ar fi de o gravitate redusă şi l-a pedepsit doar cu o amendă de 500 de lei, Tarţa a contestat decizia în instanţă.

Politicianul tot politician: decât să bage mâna în buzunar, mai bine riscă să facă puşcărie! Noroc cu instanţa, că i-a respins plângerea...