Clubul FC Bihor a primit confirmarea din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru faptul că a fost sesizat cu memoriul privind refuzarea acordării licenţei pentru prima ligă fotbalistică din România în sezonul 2011-2012. "Pe adresa clubului nostru a sosit confirmarea faptului că am sesizat TAS-ul şi că dosarul nostru a fost înregistrat, urmează acum să ne mişcăm destul de repede pentru a ne organiza atacul şi susţinerea pledoariei noastre", a declarat luni preşedintele clubului FC Bihor, Şerban Morcan.

Oficialii clubului orădean au la dispoziţie un termen de 10 zile pentru a se pregăti. "Ne ocupăm de acest aspect acum şi în zilele următoare vom fi gata cu pregătirile pentru a ne susţine cauza", susţine preşedintele "roş-albaştrilor".

Şerban Morcan a mai declarat că aşteaptă ca până la sfârşitul acestei săptămâni să primească o nouă informare din partea TAS, pentru termenul de soluţionare. "Am cerut şi noi, şi Federaţia Română de Fotbal, soluţionarea în regim de urgenţă a acestei cauze şi de aceea suntem îndreptăţiţi să credem că până la sfârşitul săptămânii vom primi o informare cu data de judecată", a încheiat preşedintele clubului bihorean.

Într-o altă ordine de idei, în această perioadă, echipa antrenată de Gheorghe Ghiţ se află în cantonament la Băile Felix, unde susţine câte două antrenamente pe zi. Acolo va rămâne până pe data de 3 iulie, urmându-şi cursul pregătirilor, fixate pentru abordarea Ligii I.