Suedia recomandă Uniunii Europene să introducă o taxă pe carne, sperând că în acest fel se va reduce consumul pe întregul continent. Propunerea a fost lansată la întâlnirea Comitetului pentru Agricultură al Parlamentului European, iar oficialii suedezi şi-au susţinut ideea spunând că astfel se va descuraja creşterea animalelor pentru consum şi se va diminua implicit impactul negativ pe care îl are această activitate asupra mediului.

"Este nevoie de mai multe resurse pentru a produce carnea în comparaţie cu cele necesare pentru cultivarea legumelor. Pagubele sunt atât de mari încât ar putea duce în viitor la dispariţia pădurilor. Ar trebui identificate tipurile de carne pentru a căror producţie se consumă cele mai multe resurse, iar acestea să fie taxate în plus", a susţinut comisia suedeză.

Deşi a calificat raportul nordicilor ca fiind "interesant şi rezonabil", vicepreşedintele Comitetului, Marit Paulsen, nu agreează această soluţie.

"Oamenii pot decide singuri să facă alegerile corecte. Să începem cu informarea şi apoi să mărim taxele. Oricum preţul cărnii e în creştere", a spus Paulsen.