Mare bucurie pe orădeni când au văzut că, de o vreme încoace, firma Selina a demarat lucrările pentru dublarea şoselei de centură, în continuare, de la Real spre Selgros. Degeaba!

Cum banii pentru lucrare se pare că vor veni mai spre sărbători, mai exact la Sfântu' Aşteaptă, afaceristul Beni Rus e decis să recurgă la măsuri extreme. Adică să interzică circulaţia pe partea extinsă a podului Densuşianu, cu toate că este gata. Măsura s-ar putea să-i sensibilizeze pe guvernanţii de la Bucureşti, care au ocazia din ce în ce mai rar să taie câte o panglică în teritoriu.