Preşedintele Comisiei Buget-Finanţe a Universităţii din Oradea, Radu Ţarcă, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că Senatul Universităţii a aprobat creşterea taxelor de şcolarizare. "În timp ce taxele de admitere rămân la acelaşi nivel ca anul trecut, costurile de şcolarizare au crescut cu sub 5%, mai precis cu 4,2%", a declarat Ţarcă.

Acesta a precizat că Senatul a considerat că taxele nu trebuie să crească mai mult decât nivelul inflaţiei pe anul anterior, dar că trebuie corelate cu nivelul perceput de alte universităţi, iar taxele la domeniile similare trebuie uniformizate.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la programul de master al Facultăţii de Textile şi Pielărie, unde, începând din toamnă, masteranzii vor plăti 2.700 de lei pe an universitar, în loc de 1.800. "În rest, la majoritatea facultăţilor au crescut cu 50-100 de lei, prea puţine cu 200 de lei", a completat Ţarcă.

Toate taxele vor fi afişate începând din această săptămână pe site-ul Universităţii din Oradea, la rubrica "admitere".