Peste 200 de artiști, reuniți într-o impresionantă desfășurare de forțe, au deschis joi seară noua stagiune a Filarmonicii de Stat Oradea. Monumentalul „Te Deum” de Hector Berlioz a răsunat în Bazilica Romano-Catolică, în fața unui public de aproximativ 400 de persoane, care au umplut lăcașul de cult.
Interesul pentru concert s-a văzut înainte de primul acord, reprezentația fiind sold-out cu mult timp înainte.
Cu aproape o oră înainte de începerea evenimentului, în fața Bazilicii se formase deja o coadă, iar spectatorii s-au înghesuit la intrare pentru a-și ocupa locurile. „Uite cum a reușit Filarmonica să umple sala!”, a remarcat o femeie care aștepta nerăbdătoare să intre.

Foto: Life in Frames / Filarmonica Oradea
Muzică monumentală
Alegerea Bazilicii s-a dovedit potrivită pentru amploarea lucrării, vocile celor patru coruri, orchestra, tenorul și orga formând un sunet puternic, care a pus în valoare caracterul solemn al partiturii și a învăluit publicul datorită acusticii generoase a catedralei.
Concertul a fost dirijat de Andrej Vesel și a reunit Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat Oradea, pregătit de Olga Bejan, Corul de Copii „Coralini”, condus de Nicoleta Țâmpu, Corul de gimnaziu al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, dirijat de Antonia Nica, care a cântat și alături de corul mare, și Corul de Cameră al Universității Emanuel, coordonat de Emanuel Bălăceanu și George Stamate.

Foto: Life in Frames / Filarmonica Oradea
Soliștii serii au fost tenorul Sebastian Vaida, prezent pentru al patrulea an consecutiv în concertul de deschidere a stagiunii, și organistul Kristófi János-Zsigmond.
„Două seri sold-out la deschiderea unei noi stagiuni înseamnă pentru noi mult mai mult decât toate locurile ocupate. Înseamnă că muzica adună oameni. Că există emoție, curiozitate și dorința de a trăi aceste seri împreună. Iar celor care nu au mai reușit să găsească un bilet la Te Deum le spunem: acesta este doar începutul”, au scris reprezentanții Filarmonicii pe Facebook..
La finalul concertului de joi, mai mulți melomani au rămas în Bazilică pentru a-i felicita pe artiști și pe dirijor, vizibil bucuroși de reușita serii muzicale. În public s-au aflat și părinții dirijorului croat al filarmonicii orădene, Andrej Vesel, veniți să-și vadă fiul în concertul în care a condus 200 de artiști.
Credință și speranță
Evenimentul a avut și un caracter interconfesional. Episcopul romano-catolic de Oradea, PS Böcskei László, a vorbit atât în română, cât și în maghiară, la începutul și la finalul concertului, despre credință, măreție și speranță, dar și despre legătura strânsă dintre confesiunile orașului.
Episcopul a mărturisit că își dorea de mai mulți ani organizarea unui asemenea concert la Oradea, după ce asistase la unul similar la Timișoara, și s-a declarat bucuros că ideea a putut deveni realitate în Bazilică. La final, le-a mulțumit artiștilor și tuturor celor implicați în realizarea evenimentului.

Foto: Life in Frames / Filarmonica Oradea
La începutul concertului a luat cuvântul și episcopul greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea, care a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru artiști și public, la rugămintea dirijorului.
Lucrarea lui Berlioz va fi interpretată din nou vineri, 2 octombrie, de la ora 19, în Bazilica Romano-Catolică, în cea de-a doua seară a deschiderii stagiunii Filarmonicii orădene.