Centrul comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului nr. 62, dă startul unei noi ediţii, a VII-a, a Târgului de nunţi MOJO Wedding Expo.

Evenimentul se va desfăşura între 24 şi 26 februarie şi va fi cel mai mare târg de acest gen găzduit de ERA. De data aceasta, cei peste 70 de expozanţi îşi vor amenaja standurile pe aproape toată întinderea centrului comercial, atât în zona galeriei şi sub cupolă, cât mai ales în sala de evenimente.

Ca de obicei, viitorii miri vor putea găsi aici toate produsele de care vor avea nevoie în ziua cea mare: de la costume şi rochii de mireasă în cele mai noi trenduri, până la verighete, prăjituri, îngheţată, invitaţii, accesorii pentru mirese, servicii foto-video, sau servicii diverse, precum sushi bar, cocktail bar, gentleman’s corner (trabucuri & cognac), aranjamente florale, servicii de hostess şi grăitori. Nu vor lipsi, bineînţeles, oglinzile foto şi platformele video 360.

În plus, toţi expozanţii se vor întrece în preţuri speciale.

Vizitatorii care vor semna contracte pe perioada târgului vor putea participa la o tombolă în cadrul căreia sunt puse la bătaie premii diverse, ca de exemplu un buchet de mireasă în valoare de 500 de lei oferit de Thea Decor, vouchere de reduceri la SublimCreate, set de pahare pentru miri şi nasi sau - marele premiu - o rochie de mireasă oferită de Rochii de mireasă Evelyn! 

Pentru a se înscrie în cursa premiilor, participanţii trebuie să completeze talonul primit de la furnizor în momentul semnării contractului, să îl completeze şi să îl depună în urna situată la intrarea în sala de evenimente.

Târgul de nunţi MOJO Wedding Expo se va desfăşura vineri, 24 februarie, între orele 14-20, sâmbătă, 25 februarie, între orele 11 şi 20, şi duminică, 26 februarie, între orele 11 şi 19, intrarea fiind liberă pentru toată lumea.

Vă aşteptăm cu drag. Casă de piatră!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!