Restricţiile s-au ridicat, e liber la nunţi! MOJO Wedding Expo revine la ERA Park Oradea, într-o ediţie adaptată şi cu o ofertă mult mai variată!

În perioada 8-10 aprilie, zeci de expozanţi le vor oferi celor cu gânduri de căsătorie tot ce au nevoie pentru ziua cea mare. Rochii de mirese, costume de miri, verighete, invitaţii, prăjituri, organizatori de nunţi, servicii foto-video sau hostess, dar şi instructori pentru dansul mirilor, aranjamente florale şi decoraţiuni, 360 selfie video, cocktail bar, "oglinzi magice" ori mărturii sunt câteva dintre produsele şi serviciile ce vor putea fi contractate direct din centrul comercial din Calea Aradului nr. 62.

Viitorii miri vor putea participa şi la degustări de vinuri și prăjituri, iar miresele şi domnişoarele de onoare se vor putea răsfăţa la demonstraţii live de machiaj.

Make-up artistele Lăcri Maruşca  (vineri - de la ora 18, sâmbătă - ora 16, duminică - ora 15) şi Anda Filimon (sâmbătă - ora 17, duminică - ora 16) le vor arăta persoanelor interesate cele mai noi trenduri în frumuseţe. În plus, organizatorii pregătesc şi alte surprize.

MOJO Wedding Expo a ajuns la cea de-a cincea ediţie la ERA Park Oradea, prima de la începutul pandemiei şi cea mai mare de până acum! Anul acesta, târgul de nunţi se va desfăşura nu doar sub cupola complexului comercial, ci şi în partea stângă a acesteia, în zona galeriei, dar şi în fostul magazin Kenvelo.

Intrarea la eveniment este liberă, iar accesul se va face pe la cupolă (KFC).

MOJO Wedding Expo este deschis vineri, 8 aprilie, între orele 14 şi 20, sâmbătă între orele 11 şi 20, iar duminică, între orele 11 şi 19.

"Nu ezita, aşadar. Scapă şi tu de grijile organizării nunţii şi treci pe la ERA Park Oradea. Casă de piatră!" au transmis reprezentanţii ERA Park.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!