Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o avertizare de cod galben de „ploi însemnate cantitativ” care „acoperă” mai multe județe din țară, inclusiv județul Bihor. 

Avertizarea meteo de cod galben este valabilă de vineri, de la ora 12, până sâmbătă, la ora 12, urmând ca meteorologii să o actualizeze în cazul în care acest lucru se va impune. 

„În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Olteniei și local la munte, vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse, în special în zona Carpaților Occidentali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali 40...60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și pe alocuri vor fi descărcări electrice”, se arată pe site-ul ANM.

Pe de altă parte, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis pentru judeţul Bihor o atenționare hidrologică, tot de cod galben, valabilă în perioada 16 decembrie, ora 12.00 – 18 decembrie, ora 18.00, pentru râurile din bazinele hidrografice Crişul Repede și Crişul Negru.

În acest context, pentru a reduce riscul producerii de inundații la propriile gospodării, ISU Crişana le aminteşte bihorenilor să cureţe şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale, să nu arunce la întâmplare gunoaie menajere şi resturi vegetale în albiile apelor curgătoare, precum şi să asigure curgerea apei către şanțurile de captare, astfel încât aceasta să nu băltească în gospodării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!