Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ar fi găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, în urma perchezițiilor desfășurate marți într-un dosar de corupție, potrivit unor surse judiciare citate de HotNews.ro, Agerpres și Digi24.

Conform acestor surse, anchetatorii au ridicat circa 77.000 de lei, restul sumei fiind în euro, până la totalul de aproximativ 350.000 de euro.

Banii au fost descoperiți atât în locuințe din București, cât și din Timișoara, notează agenția de știri Agerpres.

Ascunși în cutii de pantofi

O parte din bani ar fi fost ascunsă în cutii de pantofi, potrivit unor surse judiciare citate de site-ul de investigații Snoop și preluate de HotNews.ro.

Totodată, în presa centrală au apărut fotografii cu teancurile de bani și cutiile în care aceștia erau depozitați.

Sumele ridicate au intrat în custodia procurorilor și urmează să fie analizate în cadrul anchetei, mai arată Știrile Pro TV, care citează surse apropiate investigației.

(sursa foto: Digi24)

Dus la DNA sub escorta mascaților

După percheziții, Cristian Anton a fost dus marți seara la sediul DNA pentru audieri, sub escorta mascaților, potrivit relatărilor din presa centrală. Până în acest moment, acesta nu a făcut declarații publice.

Dosarul este instrumentat de DNA Cluj și vizează 12 persoane, suspectate de fapte precum luare și dare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional organizat și divulgare de informații nedestinate publicului.

Anchetatorii suspectează că angajați ai ARR ar fi primit mită între 600 și 1.500 de euro pentru a furniza subiecte la examenele pentru obținerea atestatelor profesionale de transport marfă, potrivit surselor citate de Digi24 și Agerpres. 

Perchezițiile au avut loc marți dimineață în 23 de locații din București și din județele Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, inclusiv la sediul Autorității Rutiere Române, într-un dosar de corupție aflat în desfășurare, după cum a transmis oficial DNA.

Sunt vizate „infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat”. 

Inquam Photos / Octav Ganea

Grindeanu: „Îmi doresc să fie nevinovat”

Cristian Anton, în vârstă de 57 de ani, este jurist și a fost șef de cabinet al liderului PSD, Sorin Grindeanu, în perioada în care acesta era ministru al Transporturilor.

Liderul social-democrat a reacționat marți, afirmând: „Cine nu respectă legea să plătească”, dar și că își dorește ca Anton „să fie nevinovat”. 

„Cine nu respectă legea să plătească. Nu știu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, vă repet, dacă cineva greșește, nu contează că a fost șef de cabinet sau ministru și așa mai departe, cine nu respectă legea, plătește”, a fost reacția lui Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!