O nouă lovitură pentru FC Bihor. Conducerea clubului s-a trezit fără banii proveniţi din televizarea mecurilor, după ce aşa zisul investitor clujean Mihai Giurgiu, care a dispărut din peisaj mai bine de două luni, a retras suma de 30.000 lei virată de Federaţia Română de Fotbal ca drepturi TV.

Descoperirea a fost făcută de preşedintele FC Bihor, Mircea Fodor, care a declarat că FRF a virat banii, dar aceştia "au fost transferaţi rapid în contul personal al lui Mihai Giurgiu". "N-am cuvinte, mai ales că el cunoştea sărăcia în care ne zbatem", s-a plâns preşedintele presei sportive.

Mihai Giurgiu a recunoscut pentru Jurnal bihorean că a luat banii, însă acest lucru i s-a părut firesc. "Am făcut acest gest pentru că am fost minţit. Eu am băgat bani şi toată lumea m-a minţit. Am recuperat cam 10% din ce am investit, restul sunt cadou", a spus afaceristul, cu nonşalanţă.

Întrebat dacă este moral ce a făcut, Giurgiu a parat: "Dacă e moral gestul? Dar e moral să fiu minţit pe banii mei? Eu am venit să facem o treabă bună, dar nu s-a dorit. Oricum Bihorul e un subiect închis pentru mine".

Situaţia este, însă, mult mai complicată şi poate avea consecinţe juridice, având în vedere că FC Bihor se află în insolvenţă. De altfel, potrivit lui Sergiu Tod, reprezentant al lichidatorului judiciar, se va încerca recuperarea banilor scoşi din club şi nu este exclusă o plângere penală pe numele lui Giurgiu.

De altfel, BIHOREANUL a tras un semnal de alarmă legat de seriozitatea lui Giurgiu încă de la numirea acestuia.

Citiţi pe această temă articolul Salvator sau păcălici? Noul şef clujean al FC Bihor e plin de datorii, cu firmele în executare silită