Teatrul Szigligeti, prin trupa Liliput, organizează, în perioada 2-7 octombrie, ediţia a treia a Festivalului Teatrelor de Păpuşi Profesioniste Maghiare din Transilvania. Pe lângă trupele invitate din ţară, la Oradea vor veni şi păpuşari din Ungaria, Slovacia şi Serbia.

Potrivit organizatorilor, FuxFeszt 2017, numit după renumitul creator de păpuşi Paul Fux, cuprinde 22 de spectacole puse în scenă de 17 trupe invitate.

"De-a lungul anilor am analizat experienţele şi opiniile participanţilor, astfel am ajuns la această formulă pe care o propunem anul acesta, care pe lângă delectarea publicului, subliniază importanţa dialogului profesionist", a precizat Czvikker Katalin, directoarea Teatrului Szigligeti.

La Oradea vor juca Trupa Brighella – Satu Mare, Teatrul  Puck – Cluj-Napoca, Teatrul Ariel – Târgu Mureş, Teatrul Cimborák – Sfântu Gheorghe, Trupe de Păpuşi a Teatrului de Stat Csiky Gergely Timişoara, respectiv gazda evenimentului, Trupa Lilliput, alături de alte trupe invitate din Ungaria, Slovacia şi Serbia.

Programul cuprinde spectacole pentru preşcolari, şcolari, elevi de gimnaziu şi producţii dedicate publicului adult.

Spectacolele incluse în secţiunea concurs a Festivalului Fux vor fi jurizate de către regizoarea prof.dr. Kozsik Ildikó, Maria Mierluţ, personalitate marcantă a păpuşeriei orădene, respectiv regizorul Vadas László.

Teatrul Szigligeti a pus în vânzare abonamente de festival valabile pentru trei spectacole la preţul de 20 lei. Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate de la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 14-19, respectiv online pe www.biletmaster.ro.