Câţi dintre tineri vorbesc despre valori morale, despre dragostea adevărată, despre principii? Darmite să se ghideze după ele? De cinci ani încoace, câţiva orădeni îşi folosesc imaginaţia şi talentul artistic pentru a transmite tocmai aceste valori şi celorlalţi, într-un mod inedit.

Festivalul naţional de Dramă şi Pantomimă Ierihon, pentru amatori, ajuns la a cincea ediţie, va reuni pe scena bisericii penticostale Betania trupe din toată ţara, care îşi vor prezenta, prin scenete şi coregrafii, imaginea despre... dragostea adevărată.

Joaca de-a teatrul

robi katai.JPGDacă mulţi tineri preferă să meargă la bere, shopping sau să stea pe internet, câţiva orădeni de aceeaşi vârstă îşi dedică aproape tot timpul liber creaţiei. Un grup de la Centrul Creştin Betania concepe piese şi scenete de teatru şi pantomimă, prin care vor să transmită mesaje despre problemele adolescenţilor, despre iubire şi prietenie.

"Trebuie făcut totul de la zero, dar aşa cum fiecare are o plăcere, noi facem teatru", explică Robi Katai (foto) unul dintre actorii-scenarişti. Iar în urmă cu cinci ani au şi inventat un festival pe tema asta, unde au invitat trupe din toată ţara.

Noua ediţie a festivalului va aduna pe scena Centrului Betania, vineri şi sâmbătă, trupe de amatori din Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia şi alte două din Oradea. Tema aleasă de organizatori este "Dragostea nu se cumpără". De ce? "La televizor, fiecare îşi face reclamă vânzând dragoste. Lucru care nu e posibil. Noi vom juca despre dragostea adevărată", spune Robi.

În pregătirea acestei ediţii, cei de la Betania au pus mult suflet şi de aceea speră să vină cât mai multă lume la spectacole. "Oamenii sunt interesaţi să vadă teatru într-o biserică", crede Corina Todireanu, care spune că sălile sunt mereu pline atât de tineri cât şi de cei mai în vârstă.

Ce e dragostea?

Cele două zile de spectacole vor începe cu workshopuri, cum se întâmplă de doi ani încoace. Tinerii din trupele de teatru, dar nu numai, pot participa la ore de mişcare şi vorbire scenică alături de Rodica Lăpuşte, regizor şi profesor de teatru în Cluj, începând cu ora 14, atât vineri, cât şi sâmbătă. Totodată, în ambele zile, de la ora 19, cortina se va ridica şi îi va aduce în faţa spectatorilor pe actorii amatori.

Chiar dacă nu vrea să dezvăluie prea multe despre scenariul cu care se vor prezenta, cei de la Betania spun că e vorba despre monologuri interpretate şi scrise de fiecare dintre ei. "Monologurile vorbesc despre dragoste prin mai multe atribute: frumuseţe, adevăr, credinţă", afirmă Corina.

Deşi sunt gazde şi organizatori, orădenii nu se vor "cei mai tari" şi spun că festivalul nu e o competiţie. Aşadar, toţi participanţii vor primi daruri hand-made la plecare. Şi prin această atitudine, iniţiativa teatrală este ghidată după versetul: "Rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea". Pentru prieteni şi pentru teatru...


FESTIVAL CU TRADIŢIE
Zidurile au căzut

De-a lungul timpului, orădenii de la Betania au încercat să îmbunătăţească festivalul. Astfel, după ce au introdus ideea workshop-urilor, orădenii plănuiesc pentru această ediţie un vernisaj de fotografii şi picturi realizate de artişti amatori orădeni pe aceeaşi temă, a iubirii.

"Ierihon era cetatea ale cărei ziduri au fost doborâte de către israeliţi fără luptă, doar suflând în trâmbiţe. Pentru noi, Ierihon reprezintă felul în care ne exprimăm convingerile", povesteşte Corina originea numelui pe care l-au ales pentru festival. Şi se pare că cei de la Betania au reuşit la rândul lor să doboare ziduri.