Mai mulţi actori ai trupei Arcadia a Teatrului Regina Maria vor colinda la începutul lunii septembrie prin zonele rurale și câteva orașe din Bihor, Sălaj, Satu Mare şi la Gyula pentru a le prezenta spectacolul de lectură performativă "Moromeţii" elevilor şi cadrelor didactice. Premiera va avea loc joi în şanţul Cetăţii, o a doua reprezentanţie fiind programată pe vineri. Ambele se joacă cu casa închisă.

Spectacolul este organizat în cadrul proiectului „Lecturi Școlare Integrate în Teatrul de Animație”, derulat de Asociația Teatru de Copii și finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Detaliile legate de premieră şi de proiect au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al trupei Arcadia, Andreea Costea, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri în șanțul Cetății, în prezenţa actorilor, a regizorului Gavriil Pinte şi a directorului trupei, Şerban Borda.

"Proiectul a fost anunţat încă din ianuarie şi își propune să vină în sprijinul adolescenților defavorizați cultural, social și etnic, care se pregătesc pentru susținerea examenelor de Bacalaureat”, a spus Andreea Coste. 

"Moromeţii" va fi jucat sub forma unui spectacol de lectură performativă, adică va avea şi un povestitor, pe lângă actori. "Am făcut multe repetiţii online, însă ne-am descurcat. "Moromeţii" nu este un spectacol uşor de făcut pentru că prezintă povestea unor persoanje dintr-o lume care acum nu mai există. Sigur sunt şi acum agricultori, dar nu mai există clasa ţărănimii", a spus regizorul Gavriil Pinte.

Din distribuţia "Moromeții" fac parte Zentania Lupșe, Florian Silaghi, Calița Nantu, Giorgiana Coman, David Constantinescu, Igor Lungu. Sceografia și grafica sunt semnate de Mădălina Baciu și Răzvan Chendrean. Muzica este asigurată de Ovidiu Iloc, iar instrumentiști vor fi studenții de la Universitatea din Oradea, Radu Herțe și Ionuț Chiș. Dramatizarea a fost realizată de alți studenți ai UO: Ioana Vaida, Dalia Vidican, Rebeca Ungur, Nicolae Vușcan.

Primele două reprezentaţii, de joi şi vineri, programate să aibă loc în şanţul Cetăţii, se joacă cu casa închisă. La cele două au fost invitaţi elevii Liceului "Don Orione", ai Colegiului Naţional "Iosif Vulcan", copiii din cadrul Centrului de Plasament din Tinca, din Centrul de Plasament Oradea, din Centrul de Plasament Oradea 2 și de la Fundația Mereu Aproape..

Directorul Trupei Arcadia, Şerban Borda, a precizat că între 1 şi 15 septembrie, spectacolul se va juca la mai multe Case de cultură și licee din Bihor, Sălaj, Satu Mare, ultima oprire fiind la Gyula, Ungaria.

La spectacole vor putea participa numai elevi şi cadre didactice, accesul fiind gratuit.