Seria weekend-urilor dedicate teatrului continuă la ERA Park Oradea, astfel că duminică, 1 august, copiii sunt invitaţi la noi spectacole.
Acestea se vor desfăşura în sala de evenimente a centrului comercial, iar intrarea este liberă pentru toată lumea.
De data aceasta, este vorba despre două dintre clasicele poveşti ale copilăriei, reinterpretate într-o variantă modernă.
Începând cu la ora 11, "Cei trei purceluşi" îi vor introduce pe cei mici într-o piesă de teatru de păpuşi plină de învăţăminte şi umor. Simpaticele personaje se vor întrece în hărnicie, înţelepciune, dar şi în năzdrăvănii, pentru a-l învinge pe Lupul cel mare şi rău. Aventurile nu se lasă aşteptate...
În aceeaşi zi, de la ora 17, prichindeii sunt chemaţi şi la teatru interactiv, în "Capra cu trei iezi", o reprezentaţie adaptată lumii de azi, în care copiii şi părinţii lor sunt îndemnaţi să "joace" alături de autori.
Atenție, chiar dacă numărul cazurilor de Covid a scăzut în ultima perioadă, respectarea măsurilor de siguranță împotriva virusului este obligatorie! Astfel, în sală vor avea acces doar 200 de persoane pe spectacol, cu purtarea corectă măștii de protecție.
"Nu ezitaţi, aşadar! Şi voi puteţi deveni personaje în cele mai cunoscute poveşti româneşti! Vă aşteptăm cu drag!", au transmis reprezentanţii ERA Park.