Chiar dacă vremea festivalurilor a trecut, în luna noiembrie orădenii au motive serioase să iasă din case.

Întorşi de la unul dintre cele mai prestigioase evenimente teatrale din ţară, Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, unde au reprezentat Oradea cu trei spectacole, actorii teatrelor Regina Maria şi Szigligeti îşi aşteaptă publicul cu drame, comedii şi musicaluri, unele în premieră, iar altele care s-au bucurat de mare succes. Tot în noiembrie, invitaţi din Ungaria vor aduce pe scenele orădene producţii spectaculoase de teatru-dans.

Hituri de noiembrie

Actorii trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria vor începe reprezentaţiile lunii noiembrie cu un spectacol care a avut premiera la debutul stagiunii 2017-2018. Este vorba despre "Regele Cerb", după un basm scris de Carlo Gozzi, prezentat într-o manieră proaspătă de regizorul Alexandru Colpacci. Comedia, cu nuanţe dramatice, gravitează în jurul regelui Deramo (Răzvan Vicoveanu), care este convins de prim ministrul Tartaglia (Richard Balint) că trebuie să se căsătorească şi să lase un moştenitor. După ce organizează întâlniri cu fete din tot regatul, el îşi găseşte aleasa, dar abia atunci încep încurcăturile. "Regele Cerb" se va juca pe 8 noiembrie, la Sala Mare.

Tot acolo, pe 14 noiembrie, actorii orădeni vor pune în scenă cel mai apreciat spectacol realizat în ultimii ani de Teatrul Regina Maria, musicalul "Scripcarul pe acoperiş", care, din 2011, se joacă mereu cu casa închisă. Producţia orădenilor - care urmăreşte viaţa evreilor în timpul pogromului din Rusia Imperială - este una spectaculoasă, cu zeci de actori şi dansatori, decoruri impunătoare şi muzică live. Pentru interpretarea ei în rolul mamei Golde, Ioana Dragoş Gajdó a fost nominalizată la Premiile UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Viaţa e vis

Oferta teatrală continuă pe 16 noiembrie cu "Isabela, trei caravele şi un mare mincinos", un spectacol realizat după un text de Dario Fo, dramaturg laureat cu Nobel, care parodiază o importantă figură istorică, Cristofor Columb. În poveste, acesta se chinuie să obţină bani pentru descoperirea unui nou drum spre Indii, iar apoi este nevoit, într-un proces la Curtea Spaniei, să explice pe ce i-a cheltuit. În rolul "marelui mincinos" spectatorii îl vor descoperi pe Richard Balint.

La final de lună, mai precis pe 26 noiembrie, orădenii sunt invitaţi la "Cafeneaua Pirandello". Pornind de la ideea că viaţa e vis - un motiv teatral străvechi -, scenarista Anca Măniuţiu şi regizorul Mihai Măniuţiu construiesc o lume fantastică în care graniţa dintre realitate şi imaginar este fragilă, personajele fiind proiectate într-un cadru fantomatic, o cafenea părăsită aproape de gară. "Cafeneaua Pirandello" a primit premiul pentru cel mai bun spectacol la ediţia de anul acesta a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea.

Regizoare acasă

Şi Teatrul Szigligeti îi invită pe orădeni, indiferent de ce limbă vorbesc, la spectacole. Regizoarea de origine orădeană Anca Bradu, fiica omului de cultură Mircea Bradu şi a interpretei de muzică populară Florica Bradu, revine acasă şi montează la Szigligeti spectacolul "Cercul de cretă caucazian", de Bertolt Brecht şi Paul Dessau.

Localizată în timpul Războiului de 30 de ani, povestea urmăreşte o eroină în aventurile ei prin diverse cercuri sociale, care-i demonstrează că dragostea pentru oameni poate alunga răul ce infestează lumea celor puternici. Premiera a fost programată pe 5 noiembrie la Sala Mare. La fel ca celelalte producţii mari ale Teatrului Szigligeti, spectacolul va fi supratitrat în limba română.

Teatru dansat

Teatrul maghiar din Oradea primeşte, de asemenea, invitaţi din Ungaria în cadrul evenimentului "Dans pentru toţi". Astfel, pe 17 noiembrie, în Sala Mare a teatrului, va avea loc spectacolul "Carmina Burana", prezentat de Baletul Contemporan Szeged. Regizorul-coregraf Tamás Juronics spune despre producţie că prezintă, prin teatru-dans, viaţa plină de ritualuri a unei comunităţi barbare, care se luptă pentru supravieţuire pe ruinele unei civilizaţii. Momentele de fericire sunt rare şi scurte, dar profunde.

Sub umbrela aceluiaşi eveniment, pe 24 noiembrie, Ansamblul Folcloric Maghiar de Stat revine la Oradea cu un spectacol tradiţional, numit "Canon de dans", ce prezintă momente din viaţa unei mici comunităţi, cu bucurii şi necazuri, ritualuri cotidiene şi de sărbătoare, pe piese semnate de cunoscutul compozitor maghiar Kodály Zoltán.

Biletele pentru toate spectacolele s-au pus în vânzare la agenţiile teatrelor orădene şi pe biletmaster.ro. Dar, cel puţin pentru unele producţii, nu-i sigur că se mai găsesc pentru mult timp...