Trupa «Iosif Vulcan» a Teatrului de Stat Oradea îi invită pe orădeni joi, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la spectacolul de închidere a stagiunii 2009-2010 - "Maitreyi" de Mircea Eliade, regia artistică Chris Simion. Intrarea la spectacol este liberă, a anunţat, luni, secretariatul artistic al Teatrului de Stat.
Versiunea teatrală a binecunoscutului roman al lui Mircea Eliade valorifică artistic un episod al experienţei autorului în India. Tânărul inginer european Allan, angajat în Calcutta, îl cunoaşte pe reputatul Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, poetă apreciată în cercurile intelectuale bengaleze la numai şaisprezece ani. Atracţia între cei doi se insinuează treptat, Allan descoperind în iubirea fetei o expresie cu totul inedită a erosului.
Piesă plină de culoare şi sunet, «Maitreyi» surprinde momentele cheie ale acestei poveşti, integrând numeroase imagini ale Indiei tradiţionale, cu ritualurile şi credinţele sale, atât de pitoreşti pentru ochiul european.
Potrivit unui comunicat al Trupei Iosif Vulcan, spectacolul este ultimul din stagiunea 2009-2010. Reprezentanţii artiştilor au anunţat că, din toamnă îşi aşteaptă spectatorii cu premiera «Fetiţa cu chibrituri», de Hans Christian Andersen.
Citeşte pe cremeneanu.com, articolul "My my my... Maitreyi", o cronică a spectacolului scrisă de Lucian Cremeneanu