Spectacolul "Omul din La Mancha" al teatrului orădean s-a întors victorios de la a 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi.

Din cele zece premii posibile, spectacolul orădenilor a câştigat trei, inclusiv râvnitul premiu al publicului. De asemenea, a mai câştigat premiul pentru decoruri (realizate de israelianul Paul Salzberger) şi premiul pentru costume (Amalia Judea).

Festivalul Naţional de Comedie din Galaţi, cu o tradiţie de 40 de ani în peisajul cultural românesc, s-a derulat între 5 şi 13 noiembrie 2016, oferind un adevărat regal teatral gălăţenilor. Selecţionerul acestei ediţii a fost criticul de teatru Alice Georgescu, iar juriul a fost alcătuit din criticul de teatru Doina Papp, cronicarul de teatru şi jurnalistul cultural Gabriela Lupu, regizorul Radu Dinulescu, scenografa Vioara Bara, actorul şi scriitorul Cornel (Mimi) Brănescu şi Prof. Zanfir Ilie, managerul bibliotecii "V.A. Urechia", consilier în cadrul Comisiei de Cultură a Consiliului Local.

"Mulţumim publicului gălăţean pentru dragostea cu care ne primeşte în fiecare an. Suntem onoraţi şi bucuroşi de premiile care ne-au fost acordate şi pornim glorioşi spre alte aventuri şi alte cuceriri... de inimi", au transmis actorii Teatrului Regina Maria.

Săptămâna aceasta, actorii orădeni vor merge la "Festivalul Internaţional de Teatru Clasic" de la Arad cu spectacolul "Domnul Jurdan", rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia "Burghezul Gentilom" de Jean Baptiste Poquelin Molière şi după "Jourdain cel scrântit" de Mihail Bulgakov, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, care se va juca vineri, 18 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Clasic "Ioan Slavici". Ultima oprire din această lună va fi la Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe din Cluj-Napoca, cu spectacolul "În inima nopţii – Episodul Lear", un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, regia artistică Gavriil Pinte, în data de 26 noiembrie, care se va bucura de două reprezentaţii, de la ora 16 şi de la ora 22, la Hala Remarul.