Teatrul Regina Maria a ajuns la final de stagiune, după un an plin de spectacole apreciate şi participări la festivaluri în ţară şi în străinătate.

Înainte de a intra, însă, în vacanţă, actorii orădeni au dat luna aceasta reprezentaţii la două festivaluri internaţionale, unul desfăşurat la Constanţa, iar celălalt la Baia Mare.

Festivalul Internaţional "Miturile Cetăţii", organizat de către Teatrul de Stat Constanţa, se află anul acesta la prima ediţie, inspirându-se din Serile de Teatru Antic din anii '70. Teatrul Regina Maria a fost invitat la acest eveniment cu spectacolul "Leonce şi Lena", care s-a jucat în seara de 21 iunie, pe scena mobilă, amplasată în Piaţa Ovidiu.

"Dinamică şi încântătoare, piesa a cucerit publicul constănţean şi pe turiştii veniţi din toate colţurile ţării. S-au adunat aproximativ 400 de spectatori, care au ovaţionat şi au cerut bisuri", au precizat reprezentanţii Teatrului Regina Maria într-un comunicat.

După întoarcerea de la Constanţa, actorii orădeni s-au îndreptat spre Baia-Mare, pentru a juca spectacolul "În inima nopţii – Episodul Lear", în cadrul celui mai vechi festival internaţional de teatru din România: Festivalul Atelier, aflat la cea de-a XXIII-a ediţie. Reprezentaţia s-a dat cu casa închisă pe o scenă mobilă amplasată în Piaţa Libertăţii din oraş.

Pe de altă parte, chiar dacă actorii orădeni au încheiat stagiunea, spectatorii sunt chemaţi, pe 1 iulie, din nou la Teatrul Regina Maria. Aici, se va juca spectacolul "Vrăjitoarele din Salem", de Arthur Miller, în organizarea UNATC I.L. Caragiale şi în regia Dianei Păcurar.

Biletele s-au pus în vânzare la teatru de luni până vineri în intervalul orar 10-19, iar în weekend între orele 10-13, precum şi pe biletmaster.ro.

Mercedesz Nagy