Antrenorul orădean de fotbal Dan Dobai şi-a lansat marţi, într-un cadru festiv găzduit de sala de protocol a Hotelului Carnival, volumul "Fotbal - Considerente tactice actuale şi antrenamentul tactic".

Cartea, care este "una de conţinut, care atinge direct şi concret, practic, problematica antrenamentului tactic", după cum susţine autorul, se doreşte a fi un manual pentru noii antrenori care doresc să se specializeze, pentru a face performanţă la nivel de copii şi juniori, dar şi la seniori. "Consider că oricine va citi această carte va găsi lucruri interesante şi inedite în ea", a spus autorul, care în ultimul capitol a atins şi problema socio-profesională a antrenorului român.

"Această carte este produsul a aproximativ trei ani de muncă, de studiu şi nu în ultimul rând de experienţă la echipele la care am lucrat. Noutatea cărţii constă într-o structură de antrenament tactic care adaptat la cerinţele fiecărui antrenor este de maximă eficienţă", a mai precizat Dan Dobai.

Totodată, volumul acoperă un gol lăsat în literatura română de specialitate, după cum au recunoscut şi cei prezenţi la lansare, antrenori bihoreni care frecventează cursurile de tehnicieni organizate de Federaţia Română de Fotbal şi care nu beneficiază de surse moderne de inspiraţie.

"Numai uitându-mă la bibliografie, îmi dau seama cât de bine conturată este această lucrare şi cât de multe date concrete şi explicite oferă", a declarat antrenorul Halasz Laszlo, prezent la eveniment. "Nici la Federaţie nu prea sunt lucrări şi de multe ori ni se oferă cărţi vechi, neadaptate la cerinţele actuale", a precizat un alt tehnician prezent la lansare, care consideră că mulţi dintre tehnicieni vor fi interesaţi de această lucrare, "tocmai pentru complexitatea şi exactitatea cu care este redactată".

De altfel, majoritatea celor prezenţi la evenimentul de lansare, în mare parte antrenori sau apropiaţi ai sportului rege, au achiziţionat lucrarea, care costă 59,99 lei.

Printre cei prezenţi s-au numărat Valer Vancea (preşedinte AJF), Dan Matei (director LPS Bihorul), Sorin Buhaş (director DJST Bihor), Liviu Popa (chestorul şef al Poliţiei Bihor), Alexandru Ilieş (decanul Facultăţii de Geografie, Sport şi Turism), antrenorii Sorin Cigan, Florin Fărcaş, Aurelian Pavel, Stelian Farcău şi Halasz Laszlo, fotbaliştii echipei FC Bihor Ionuţ Tîrnăcop şi Cristian Bud şi fostul jucător şi antrenor Alexandru Gergely.

Prezentarea cărţii a fost făcută de profesorul universitar Gheorghe Dumitrescu, completat de antrenorul Ioan Naom şi fotbalistul Zeno Bundea. Cartea are 175 de pagini şi a fost tipărită într-o ediţie limitată. "Ţin să-i aduc mulţumiri lui Adi Moisa pentru sprijinul acordat în organizarea şi desfăşurarea întregului eveniment de lansare", a mai precizat, la final, autorul.

Antrenor de 16 ani, Dan Dobai a lucrat în ultimii trei ani pentru această primă carte a sa. După cum remarca şi profesorul Ioan Naom, Dobai este primul antrenor din generaţia sa care realizează o asemenea lucrare. Ultima carte de tactică în judeţ a fost scrisă de Alexandru Muta în anii ‘80.

Dobai, în vârstă de 41 de ani, a activat ca tehnician la juniori şi seniori la cluburi precum FC Bihor, CF Liberty, Oţelul II Galaţi şi Fortuna Brazi, actualmente fiind colaborator la LPS Bihorul.