Administrația Națională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni. Vineri, temperaturile vor ajunge până la 29 de grade în această parte a țării.

Potrivit estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 9-22 mai 2022, în Crișana, regiune ce cuprinde și județul Bihor, marți, 10 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale, cu maxime de 20 - 22 de grade şi minime de 8 - 10 grade.

Apoi vremea se va încălzi apreciabil, astfel că în 12 şi 13 mai (joi și vineri), temperatura aerului va atinge la amiază 26 - 29 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12 - 15 grade. Apoi, vremea se va răcori ușor.

„În intervalul 16-18 mai, nopţile vor fi mai reci decât în mod obişnuit, cu 5 - 9 grade, iar ziua se vor înregistra valori apropiate de cele caracteristice perioadei (20 - 23 de grade)”, spun meteorologii.

Totuşi, în celelalte zile va fi uşor mai cald decât normal (în medie maxime termice de 24 - 26 de grade şi minime de 9 -13 grade).

„În zilele de 9 şi 10 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. După data de 14 mai, averse vor fi posibile în orele după-amiezilor şi cu probabilitate mai mare în zonele deluroase, astfel că perioada va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar”, mai explică ANM.

Vremea se încălzește și la munte. În jurul datei de marți, 10 mai, temperaturile vor fi mai reci, după care vor creşte semnificativ şi „se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei în 12 şi 13 mai”, cu maxime de 10 - 20 de grade şi minime de 3 - 10 grade.

În a cea de-a doua săptămână, respectiv în perioada 16-22 mai, vremea se va răci accentuat şi se vor înregistra temperaturi mai mici decât ar fi normal pentru perioada din an, ce vor coborî noaptea sub pragul de îngheţ.

„Aversele de ploaie vor fi mai frecvente în zilele de 9, 10 şi 14 mai. Precipitaţii locale şi temporare vor fi şi în cea de-a doua săptămână, dar cantităţile de apă cumulate pe întregul interval vor caracteriza un regim pluviometric deficitar”, arată meteorologii.

În perioada 16-18 mai, la altitudini foarte mari vor fi precipitaţii mixte.

Verzi mai jos prognoza ANM pe regiuni!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!