La două zile de la câştigarea Trofeului Municipiului Oradea-Siroco, tenismena orădeană Nora Nemes a luat startul la turneul de categoria I Mastersul Ardealului disputat între 6-12 august pe terenurile Clubului Sportiv Universitar din Târgu Mureş.

Aşa cum a făcut-o şi la internaţionalul de la Timişoara, componenta lotului naţional de 12 ani fete a impresionat şi în oraşul de unde a plecat mult mai celebra ei soră, Olga Nemes, dubla campioană europeană la tenis de masă.

Deşi a jucat la o categorie superioară de vârstă, cea de 14 ani fete, orădeanca s-a impus de o manieră categorică, fără să piardă nici un set. Fără a fi între favoriţii turneului, ea a trecut în primul tur cu scorul de 6-0, 6-0 de jucătoarea Eliza Mic de la ELP Bistriţa, în turul doi a depăşit-o pe favorita 4 Judith-Takar Andrei de la CS Dacia Galaţi cu 6-4, 7-6(4), iar în semifinală a invins-o pe principala favorită Iulia Masar de la Winner Braşov, scor 6-3, 6-4.

Finala, jucată în compania Andreei Cula, cap de serie numărul 2, de la Kofe Craiova, şi câştigată în două seturi, 6-3, 6-1, a confirmat forma bună a tenismenei de la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea.

"Antrenată de Imre Boros şi avându-l preparator fizic pe profosorul Florin Indrie, Nora cunoaşte cea mai bună perioadă a carierei sale de până acum, ea fiind selecţionată şi în echipa României de 12 ani, recent câştigătoare a Campionatului European pe echipe", a spus directorul clubului Voinţa, Mircea Drăgoi.

O comportare bună la Mastersul Ardealului a avut-o şi Nimrod Nemes, fratele Norei, şi el învingător la Trofeul Municipiului Oradea-Siroco, care după ce a trecut în primul tur cu scorul 6-0, 6-0 de Dan Mihai Căpâlna de la CSU Târgu Mureş şi l-a depăşit în sferturi de favoritul patru, Rareş Şerban de la SCM Bacău cu 6-3, 6-1, a pierdut greu, în semifinală în faţa celui de-al doilea cap de serie Andrei Oprişor de la CS TC Vâlcea 6-2, 1-6, 6-7(4).