„Nu se poate așa ceva. Federația interpretează greșit această regulă cu trei străini. Noi înțelegem că într-un joc putem trimite în bazin doar trei poloiști străini, dar să nu ai în lot decât trei, aceasta nu se poate, n-am mai auzit așa ceva la nici un alt sport! Când am prezentat lista cu jucătorii din lot la Federație, ne-au cerut să renunțăm la un străin, din cei patru", a declarat directorul CSM, Florin Birta.
Acesta îi suspectează pe cei de la Federație că fac jocurile Stelei, echipă care s-a întărit considerabil în această vară și care speră să cucerească titlul. „Noi suntem de acord cu rivalitatea și cine-i cel mai bun să câștige, dar asta să se decidă în bazin, la joc", a mai declarat Birta.
„După decesul regretatului Anatolie Grințescu, mai mulți membrii ai conducerii au plecat, iar în prezent Federația este condusă de două persoane, secretarul general Cristian Ionescu și Florin Niță, care sunt apropiați ai Stelei. Ultimul dintre ei, înțeleg, are și o funcție de conducere la echipa bucureșteană", a mai declarat directorul CSM Oradea.
Acesta susține că dacă nici la Adunarea Generală a Federației, când se va alege o nouă conducere, nu se va reglementa situația jucătorilor străini, va acționa forul conducător al polo-ului românesc în instanță.
„Relațiile noastre cu Federația sunt încordate, iar dacă în locul nostru ar veni cu problemele pe care le avem noi Steaua sau o echipă din București, cu siguranță s-ar rezolva situația. Nici în sezonul trecut, când am cerut arbitrii străini la un joc cu Steaua, nu ne-a fost îndeplinită dorința. La un moment dat au vrut chiar să anuleze punctele după primele turnee, doar, doar Steaua va reuși să facă ceva să se apropie de titlu. Ştiu, însă, că nicăieri în lume regulile nu se schimbă în timpul jocului!", a precizat şi antrenorul echipei CSM Digi, Dorin Costrăș.
Tehnicianul a mai spus că jucătorilor de polo profesioniști nu li se pot îngrădi drepturile la muncă, „pentru că suntem o țară comunitară și există libertatea de mișcare și accesul nestingherit la muncă".
De altfel, furia orădenilor pe conducerea Federației Române de Polo datează de ceva vreme. După ce în repetate rânduri orădenii au avut parte de arbitraj tendențios, iar mai multe cereri ale CSM Digi au fost refuzate, nici la nivel de loturi reprezentative Oradea nu este recunoscută cum ar trebui, având în vedere că domină de câțiva ani competițiile interne, atât la seniori, cât și la juniori.
În acest an, spre exemplu, toate echipele din Oradea, de la copii până la seniori, au reușit să câștige titlul național, dar aceasta nu a făcut ca vreun antrenor bihorean să fie cooptat la cârma vreunui lot național.
„Dacă se vor continua cu ostilitățile la adresa noastră, luăm în calcul să înscriem echipa într-un alt campionat", a mai precizat directorul Florin Birta, total nemulțumit de modul cum Federația Română de Polo tratează campioana ultimelor opt ediții de campionat.