Teo şi Huidu se ceartă din nou, de dat aceasta pe bloguri, miza constituind-o banii încasaţi de fosta vedetă a Pro TV de la postul cu care au contract şi cei doi cârcotaşi.

„Cu ajutorul meu, a venit Teo la Prima. Nu am fost niciodată implicat în conducerea Prima TV şi probabil nici nu o să fiu prea curând, dar ceea ce-a urmat a fost cea mai mare greşeală din istoria televiziunii în România. Teo şi-a negociat un contract aberant : 20.000 euro plus tva/ediţie. Adică 100.000 de euro/ săptămâna, adică 400.000 euro pe lună şi a stat pe ecran la Primatv în jur de 10 luni. Asta în condiţiile în care emisia era o coproducţie", acuză Huidu, pe blogul lui.

huidu.jpgCârcotaşul spune că, în schimbul banilor, vedeta nu a adus nimic, ci doar "acelaşi show, aceeaşi echipă de producţie, cu aceiaşi manelişti, fără vlagă şi cu o Teo fără forţa pe care o emana acum 10 ani".

Huidu spune şi că a propus conducerii Prima TV să îi aducă pe Dani şi Răzvan şi pe Cătălin Măruţă. „Atunci mi s-a spus ca Maruţă e "babyface şi nu o sa faca niciodata nimic", iar Razvan şi Dani sunt niste "puşti cordiţi" care n-au nici o şansă. Mă bucur ca viitorul mi-a dat mie dreptate, nu lor".

Teo a răspuns în aceeaşi zi, pe blogul ei: „Huidu zice că eu am câştigat patru milioane de euro de la Prima TV. Să mor! Nu ca nu mi-ar fi făcut o reală plăcere! Dar socoteala colegului de breaslă e subţire. 20.000 de euro de ediţie nu-ţi dă nici Sfântul Duh pentru o emisiune aşezată la ora patru după-masa. Niciodată în istoria televiziunii din România nu s-au vehiculat asemenea sume. Nici măcar pentru "greii" oricăror timpuri. Niciodată".

Vedeta mai comentează şi reacţia întârziată a lui Huidu, în condiţiile în care ea nu mai lucrează la Prima de un an, numai prin prisma caracterului îndoielnic al cârcotaşului: "O nouă lecţie pentru mine: Mircea se pricepe la oameni". E vorba, evident, de Mircea Badea...