Biroul Electoral Municipal a prezentat puţin după miezul nopţii rezultatele parţiale după numărarea voturilor în 50 de secţii de votare, reprezentând 82% din total.

Astfel, candidatul PDL Teo Trandafir a obţinut 6473 de voturi pentru un procent de 53,59%. În timp ce Iuliana Mincă, din partea PSD - PC, a înregistrat 5605 voturi, pentru un total de 46,41 la sută.

Teo Trandafir a ţinut să sublinieze faptul că prezenţa foarte mică la vot trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte aşteptările oamenilor, care doresc un alt fel de politică. Ea a mulţumit echipei sale de campanie şi a afirmat că victoria sa este obţinută prin muncă cinstită.

De cealaltă parte, Liliana Mincă declara, după anunţarea rezultatului, că din informaţiile deţinute de echipa sa, 600 de voturi au fost cumpărate de PDL în Colegiul 19.