Din toamnă, fosta vedetă Pro TV va intra în echipa Kanal D, pentru a prezenta un nou show. Deocamdată, însă, nu se cunoaşte formatul emisiunii pe care o va prezenta Teo.
"Oamenii au nevoie să se exprime, să fie ascultaţi şi înţeleşi, iar eu am priceput bine asta în cei 20 de ani de televiziune. În feluri artistice diferite, ne exprimăm convingerile, bucuriile, dar şi tristeţile, atunci când găsim mediul de-a face acest lucru. Ne propunem să construim acest mediu pentru cei care vor alege să ne cunoască îndeaproape şi pe care îi vom privi cu bucurie şi respect. Am doar cuvinte frumoase despre trecut şi gânduri minunate şi optimiste pentru viitor", a declarat vedeta.
În ultimii ani, Teo Trandafir a fost în atenţia presei atât pentru că a ales o carieră politică, a câştigat un mandat de deputat din partea PDL la care ulterior a şi renunţat prin demisie, dar şi pentru că s-a căsătorit cu un fost sportiv mutat în Franţa, iar şase luni mai târziu a divorţat.