Teo Trandafir s-a aflat miercuri dimineaţă la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, pentru a-şi depune candidatura. Ea vrea să ocupe ca membră PDL locul rămas liber în Camera Deputaţilor, după ce Daniela Popa, membră PC, a demisionat din Parlament.

Liliana Mincă va fi candidatul comun al Alianţei PSD+PC la alegerile parţiale din Colegiul 19, care vor avea loc în 25 aprilie. Mincă este singura competitoare a lui Teo Trandafir.

Vedeta TV s-a născut în 2 iunie 1968 în Piteşti şi a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia arabă-engleză. În noiembrie 2007, Teo Trandafir a semnat un contract pe doi ani cu Prima TV, la mai puţin de un an de la intrarea sa în trustul Realitatea - Caţavencu, ca director al Romantica TV, funcţie la care a renunţat în scurt timp, rămânând numai realizator al "Teoviziunii". Anterior, Teo Trandafir a mai realizat programe de televiziune la Pro TV, Antena 1 şi Tele 7 Abc.

Ea a părăsit însă micul ecran la sfârşitul lui 2008, când a încetat colaborarea sa cu postul Prima TV, după două sezoane ale emisiunii "Teo Live". Prima TV a anunţat, în 10 noiembrie 2008, că emisiunea "Teo Live" nu a răspuns aşteptărilor publicului-ţintă al postului Prima TV.

Totuşi, în 24 septembrie 2009, Teo Trandafir a anunţat că vrea să revină în televiziune cu emisiunea de divertisment "Teo Show", produsă de compania de producţie media Local TV Network. Emisiunea ei este difuzată doar la televiziuni locale.