În organizarea Clubului Sportiv Şoimii Oradea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi cu sprijinul conducerii clubului FC Bihor, în acest sfârşit de săptămână se va desfăşura pe terenul sintetic al Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" cea de-a II-a ediţie a turneului de fotbal dotat cu "Cupa Şoimii".

Competiţia, care este rezervată copiilor născuţi în anul 2005 şi mai mici, va reuni la start zece echipe: FC Bihor, Viitorul Oradea şi Şoimii Oradea, cu câte două echipe, Viitorul Timişoara, Plimob Sighet, Juniorul Satu Mare şi Olasz Focisuli Debrecen.

"Vrem să aducem mulţumiri conducerii clubului FC Bihor, domnului Şerban Morcan, preşedintele clubului, şi lui Călin Cheregi, şeful Centrului de Copii şi Juniori, pentru că ne-au pus la dispoziţie gratuit terenul de joc, dar şi celor de la DJST pentru sprijinul acordat", a declarat antrenorul Sorin Simuţ, principalul organizator.

Meciurile vor avea loc duminică, cu începe de la ora 10. Turneul se va juca în formula 5+1, iar durata unui meci va fi de 20 de minute.

Pe de altă parte, CS Şoimii Oradea îşi desfăşoară antrenamentele pe terenurile sintetice de la Baza Tineretului în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 17-19. Informaţii suplimentare la antrenorii Sorin Simuţ (0744/193.663), Dan Baba (0753/847.119) şi Florin Puie (0744/193.663).