Deşi iniţial anunţase că, în urma avariei de marţi, va relua furnizarea apei calde de vineri după amiază, după finalizarea lucrărilor, societatea Termoficare a anunţat că a început manevrele pentru repornirea echipamentelor încă de joi dimineaţă.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, societatea anunţa marţi seară, că, în cursul aceleiaşi zile, "cu ocazia unor manevre curente de izolare a reţelei termice de transport de pe strada Oneştilor, s-a constatat blocarea unei vane de secţionare DN 400 situată într-un cămin de la intersecţia străzilor Oneştilor şi Tudor Vladimirescu".
Avaria a afectat majoritatea orădenilor, pe malul stâng al Crişului, dar şi locuitorii din Sânmartin şi Băile Felix, iar iniţial, operatorul spunea că reluarea serviciilor se va face în cursul zilei de vineri, după finalizarea lucrărilor de reparaţii.
"Datorită operativităţii echipelor noastre de intervenţie lucrările au fost finalizate mai repede decât estimarea iniţială. Astfel, se devansează reluarea furnizării apei calde în întregul sistem de termoficare, menevrele de repornire fiind în curs de efectuare", arată comunicatul Termoficare, transmis joi dimineaţă.