Jocurile de noroc reprezintă una dintre sursele de divertisment preferate ale românilor, o sursă ușor accesibilă acum și de pe internet, chiar din confortul propriei locuințe. Totuși, există o graniță destul de subțire între relaxarea inofensivă și dependența care te face să pierzi controlul.
În acest articol îți prezint un test simplu de 5 minute, care te ajută să îți dai seama dacă ești în control sau te afli pe punctul să devii dependent de casino. Îți arăt de asemenea ce soluții ai dacă dependența s-a instalat deja și unde poți cere ajutor în România.
Când devine jocul divertisment și când devine o problemă?
Jocurile de noroc rămân în zona de divertisment atât timp cât le practici exclusiv pentru relaxare și investești doar acei bani pe care îți permiți să îi pierzi. Problemele apar atunci când jocul începe să fie văzut ca o eventuală sursă de venit și să ocupe o parte tot mai mare din activitățile tale zilnice.
La cele mai populare cazinouri din România găsești o mulțime de oportunități de distracție, însă este important să te folosești și de instrumentele de joc responsabil pe care acestea ți le pun la dispoziție. Nu ignora semnalele de alarmă în privința dependenței, cum ar fi încercarea de a recupera pierderile, depășirea bugetului inițial sau neglijarea responsabilităților cotidiene în detrimentul jocului.
Dependența se dezvoltă treptat și lent, transformând dorința de relaxare într-o necesitate compulsivă de a juca sume de bani tot mai mari. Orice comportament repetitiv care te face să pierzi controlul nu trebuie ignorat.
Test: Răspunde cu „da” sau „nu”
Iată acum 8 întrebări care te pot ajuta să identifici cât de vulnerabil ești în fața jocurilor de casino. Răspunde-ți singur cu obiectivitate, ținând cont de comportamentul tău din ultimele 12 luni și obiceiurile care se repetă la jocuri.
- Joci la casino mai mulți bani decât îți propui? (Observi că deși îți stabilești un buget pentru sesiunile de joc, termini prin cheltuirea unei sume mult mai mari).
- Încerci să recuperezi pierderile mărind mizele? (După ce pierzi simți imediat impulsul de a crește mizele pentru a recupera banii).
- Ai împrumutat bani sau ai vândut bunuri pentru a juca la cazinou? (Dacă ai apelat la apropiați, ai făcut credite sau vinzi diverse lucruri pentru a face bani de jocuri).
- Ai ascuns față de familie sau prieteni sumele reale pe care le pierzi? (Dacă minți cu privire la banii pe care i-ai pierdut în realitate).
- Jocurile îți afectează relațiile sau randamentul de zi cu zi? (Îți neglijezi familia, prietenii ori sarcinile cotidiene din cauza sesiunilor prelungite la jocuri).
- Te gândești constant la jocuri? (Ai o preocupare constantă sau jocurile de noroc îți revin frecvent în minte, chiar și atunci când nu te joci).
- Joci pentru a scăpa de singurătate, stres sau supărări? (Dacă tratezi jocurile ca pe un refugiu împotriva emoțiilor negative din viața ta).
- Ai încercat de mai multe ori să te oprești sau să iei o pauză, dar nu ai reușit? (Dacă nu poți să spui stop jocurilor de casino, deși îți propui asta constant).
Ce înseamnă scorul tău
Răspunde cu „da” sau „nu” la întrebările de mai sus și notează cu un punct fiecare răspuns afirmativ. Iată cum poți interpreta apoi rezultatele testului:
- 0 puncte - nu ai identificat semnale de alarmă cu privire la comportamentul tău la jocuri.
- 1-3 puncte - trebuie să fii atent la comportamentul tău, iar cel mai bine ar fi să iei o pauză și apoi să îți setezi limite pentru depunerile de bani și timpul petrecut la jocuri.
- 4-6 puncte - ai identificat mai multe semnale de alarmă și ar fi indicat să îți evaluezi cu atenție comportamentul.
- 7-8 puncte - ai identificat multe semnale de alarmă și ar trebui să cauți ajutor specializat, cum ar fi un psiholog sau consiliere pe problema jocurilor de noroc.
Reține că acest test are caracter orientativ, nu stabilește un diagnostic și nu ține locul consilierii de specialitate. Chiar și un singur răspuns cu „da” sau orice alt semnal de alarmă ar trebui să îți dea de gândit asupra comportamentului tău la jocuri.
Ce poți face chiar astăzi dacă ești dependent
Dacă ai observat că jocurile de casino au devenit o problemă, îți recomand să îți blochezi accesul la astfel de platforme. Tocmai de aceea este important să joci doar la cazinouri licențiate de ONJN, care îți pun la dispoziție instrumente de joc responsabil și de protecție împotriva dependenței.
Iată ce poți face imediat:
- Setează o pauză temporară, activează opțiunea de autoexcludere sau chiar închide contul de jucător.
- Setează limite pentru depunerile de bani sau timpul efectiv petrecut la jocurile de casino.
- Instalează pe telefon și la PC aplicații de blocare a jocurilor de noroc, cum ar fi de exemplu aplicația BetBlocker.
- Vorbește cu cineva de încredere, din familie sau prieteni apropiați despre problemele tale.
- Cere ajutor de specialitate.
Unde găsești ajutor în România
Domeniul jocurilor de noroc este bine reglementat în România, atât din punct de vedere legal, cât și prin prisma mecanismelor de protecție a jucătorilor. Nu trebuie să aștepți instalarea dependenței pentru a căuta ajutor, pentru că acum este chiar foarte ușor să îl găsești.
Poți apela gratuit linia de ajutor Joc Responsabil, la numărul de telefon 0800.800.099, unde vei discuta cu psihologi care te vor consilia de luni până vineri, în intervalul 09:00 - 17:00.
Tot pe site-ul JocResponsabil.ro ai și opțiunea de a intra în legătură pe chat cu un psiholog pentru consiliere. Serviciul este disponibil 24/7. De asemenea, poți scrie un e-mail pe adresa [email protected] și vei primi un răspuns în cel mai scurt timp.
În concluzie, trebuie să conștientizezi că diferența între un jucător responsabil și unul dependent este dată într-o oarecare măsură și de autocontrolul fiecăruia. Dacă rezultatele acestui test rapid ți-au dat motive de îngrijorare, atunci nu sta pasiv. Ia atitudine, pentru că o faci pentru binele tău.
Nu este nicio rușine să ceri ajutor atunci când simți că ai pierdut controlul!
(advertorial)