Cerută de specialişti în sănătate publică, ca o măsură eficientă în prevenirea răspândirii cazurilor de Covid-19 în şcoli, testarea rapidă a elevilor se împotmoleşte înainte de a începe. Ministerul Sănătăţii a elaborat o instrucţiune lapidară, Ministerul Educaţiei ar „muta” testarea din şcoli la domiciliul copiilor, iar sindicatele ameninţă cu proteste!

Simplu şi uşor de executat

În fiecare luni şi joi, elevii din România ar urma să fie testaţi, cu teste rapide din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu Sars-Cov-2, după cum prevede instrucţiunea elaborată de Ministerul Sănătăţii.

Publicat vineri seară, setul de reguli prevede că în toate unităţile de învăţământ elevii vor fi testaţi în prima şi a patra zi lucrătoare a săptămânii, cu testele antigenice rapide din salivă, care nu sunt invazive. Înainte de test, elevii ar trebui să nu mănânce şi să nu bea, cel puţin o oră.

„Testarea se va efectua în sala de clasă / grupă, de către cadrul medical / persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

De altfel, testele rapide din salivă sunt accesibile de multe luni şi în farmacii şi pot fi folosite acasă de oricine. Persoana testată trebuie doar să scuipe într-un recipient anume, iar saliva este amestecată cu o soluţie anume, iar apoi testată. În câteva minute, testul arată dacă persoana este Covid-19 negativă, pozitivă sau rezultatul este neconcludent.

Când un elev va avea un rezultat pozitiv, va fi izolat în cabinetul medical sau în spaţiul special amenajat, monitorizat de un cadru medical sau de o altă persoană, iar părinţii vor fi anunţaţi imediat. Totodată, se va solicita la direcția judeţeană de sănătate publică județene efectuarea testării prin metoda RT-PCR.

Lămuriri suplimentare

Instrucţiunea este neclară şi imcompletă pentru Ministerul Educaţiei, care a anunţat, luni, că a cerut clarificări suplimentare.

Mai precis, specialiştilor în sănătate li se cere să spună dacă aceste teste nu ar putea fi administrate, totuşi, acasă, fapt ce „ar fluidiza foarte mult procesul de screening, având în vedere faptul că fiecare părinte este responsabil pentru sănătatea propriului copil, sprijinind astfel și obiectivul principal - consolidarea prevenției” şi dacă, în cazul administrării lor în şcoală, este nevoie de acordul părinţilor.

Ministerul Educaţiei a mai cerut să afle dacă regulile se aplică şi pentru preşcolari, care nu sunt anume menţionaţi în instrucţiune. Totodată, trebuie precizat că regulile Ministerului Sănătăţii nu fac deosebire nici între elevii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, semn că, probabil, toţi vor fi testaţi.

Profesorii, pregătiţi să protesteze

Pe de altă parte, autorităţile discută despre testarea elevilor fără ca testele rapide să existe în şcoli. Autorităţile au promis că în această săptămână vor fi distribuite aceste teste.

Clar este, însă, că anunţul Ministerul Sănătăţii i-a nemulţumit pe profesori, care nu vor să supravegheze testarea elevilor. Federațiile sindicale „Spiru Haret” și FSLI au anunțat că profesorii sunt hotărâți să protesteze dacă Guvernul nu va interveni pentru „corectarea instrucțiunilor” şi cer Guvernului să intervină pentru anularea instrucțiunii.

„Ținând cont de pericolul la care ar fi supuși angajații, care nu beneficiază nici măcar de echipament de protecție, considerăm că aceste testări, dacă se organizează în unitatea de învățământ, pot fi făcute doar de către personal medical calificat. În plus, testările vor afecta grav actul educațional, deoarece, ținând cont de numărul mare de elevi, nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învățare”, au transmis sindicatele.

Federaţiile sindicale au contestat şi faptul că, dacă vor fi testaţi dimineaţa, copiii vor pleca de-acasă nemâncaţi şi nebăuţi: „O altă problemă pe care o semnalăm este legată de momentul în care se fac aceste teste. Potrivit instrucțiunii, elevii (înțelegem că actul nu vizează și preșcolarii) trebuie să „evite consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului“. Dacă s-ar ţine cont de această prevedere, ar însemna că toți copiii ar trebui să nu mănânce și să nu bea nimic înainte de a ajunge la școală. Suntem curioși și noi câți părinți vor accepta să-și trimită la școală copiii în aceste condiții!”.