După câţiva ani de aşteptare şi după ce, săptămâna trecută, a primit şi ultimele avize de la Autoritatea Aeronautică Civilă, heliportul de pe acoperişul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Oradea este funcţional de marţi, astfel că pacienţii vor ajunge mult mai rapid la spital, în situaţiile de urgenţă.

Premieră în România

În premieră, platforma a fost testată de dimineaţă cu elicopterul, fiind, astfel, prima aterizare pe un heliport în terasă a unui elicopter de salvare aeriană, în România.

"Heliportul este funcţional începând de astăzi, inclusiv pe timp de noapte", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de primire a Urgenţelor şi SMURD Bihor, cel care a iniţiat proiectul.

"Suntem mândri că, în România, primul heliport pe un spital care să asigure accesul cât mai rapit al pacienţilor în blocurile operatorii şi terapie intensivă s-a făcut la Oradea. A durat un pic cam mult, dar sunt convins că următoarele heliporturi din România pe spitale se vor construi într-un ritm mai alert", a precizat dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean.

Marţi dimineaţă, începând cu ora 9, au fost făcute ultimele teste înainte de darea în funcţiune, cu ajutorul unui elicopter SMURD, acestea arătând că platforma de pe acoperişul spitalului este perfect funcţională, iar aparatele de zbor vor putea ateriza şi decola de aici fără nicio problemă. Au fost teste de reglare a coordonatelor de zbor, teste de aterizare-decolare de pe platformă, respectiv teste pentru reglarea aparaturii specifice.

"Cu toate că sunt experimentaţi, piloţii nu au foarte des ocazia să decoleze de pe astfel de platforme. Şi au vrut să vadă şi care sunt condiţiile. Oricare dintre piloţii elicopterelor SMURD va putea ateriza şi decola de aici", a mai precizat dr. Borcea.

Aterizare în siguranță

Elicopterele SMURD operau, până acum, în medie un zbor la două zile, atât între spitale din judeţ, cât şi în afara Bihorului, însă de acum se aşteaptă ca metoda să fie folosită tot mai des.

"Media a fost un zbor la două zile, dar sunt şi zile cu 3 misiuni. Mă aştept oricum, ca numărul acestora să crească, pentru că pacientul critic, care vine la Oradea acum din zona Beiuş, Marghita, cu o ambulanţă, va putea fi adus mult mai eficient", a mai precizat dr. Borcea.

Dacă până acum elicopterele SMURD decolau şi aterizau pe stadionul Motorul sau pe Aeroport, de acum înainte ele vor ateriza pe heliportul Spitalului Judeţean. Numai atunci când condiţiile meteo nu vor putea permite, iar echipajele de la bord vor decide că nu pot ateriza în siguranţă pe acoperişul spitalului, elicopterele SMURD vor folosi Aeroportul Oradea.

"De acum regula va fi platforma şi doar în situaţii deosebite, de condiţii critice, pilotul va decide unde anume aterizează. Dacă condiţiile meteo sunt dificile, aeroportul este o cale de scăpare pentru pilotul care se află în aer. Va alege aeroportul pentru că este la nivelul solului", a mai explicat Borcea.

După cum BIHOREANUL a mai scris, construcţia heliportului a fost încheiată pe 17 octombrie 2015, la 5 ani după iniţierea unui proiect în acest scop de către dr Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor, cu finanţare de la Fundaţia Rompetrol, care a contribuit cu primii 20.000 euro din contravaloarea totală, de 1,4 milioane lei, dar şi de la alte companii, între care Holcim.

Autorizarea a întârziat deoarece Autoritatea Aeronautică a cerut completarea dotărilor cu încă o instalaţie specială pentru stingerea incendiilor, mărirea spaţiului de siguranţă de la marginile acestuia şi elaborarea unui Manual al Aerodromului. Spitalul a folosit acest interval de timp şi pentru a instala un sistem de balizaj care să permită operarea pe timp de noapte.