Ediţia a XXII-a a Toamnei Orădene, cel mai mare festival din oraş, este organizată după mulţi ani direct de Primăria Oradea, după desfiinţarea Casei de Cultură a Municipiului. Evenimentele se vor întinde pe parcursul a patru weekenduri şi vor cuprinde spectacole de teatru, un târg al pălincarilor, dar şi mai multe concerte în aer liber. Deocamdată, programul festivalului nu impresionează.

Festivalul Comisiei

După cum se ştie, Consiliul Local a desfiinţat la 1 aprilie Casa de Cultură a Municipiului Oradea, din motive de "eficientizare". Directorul Flavius Bunoiu şi-a pierdut jobul, iar ceilalţi patru angajaţi şi-au găsit locul în noua Direcţie de Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din Primărie, condusă de Mircea Oaie (foto). Împreună cu Comisia de Organizare de Evenimente, formată din angajaţi ai municipalităţii şi consilieri locali, Direcţia va da primul test serios cu ediţia a XXII-a a celui mai important festival din oraş: Toamna Orădeană. Spre deosebire de alţi ani, în 2013 evenimentul va fi întins pe patru weekenduri, între 20 septembrie şi 13 octombrie. Ce va cuprinde, însă, e o altă poveste...

Deşi până la startul evenimentelor mai era o săptămână, municipalitatea nu avea vinerea trecută programul finalizat 100%. Abia miercuri, 18 septembrie, viceprimarul Ovidiu Mureşan, directorul DMCFOE Mircea Oaie şi directorul artistic al Teatrului Regina Maria, Victoria Balint, au prezentat programul Toamnei Orădene 2013.

Teatru şi iar teatru

TO 2013 va începe pe 20 septembrie, concomitent cu Festivalul Internaţional de Teatru Oradea (20-29 septembrie), organizat în acest an sub egida Toamnei Orădene şi care beneficiază de un sfert din bugetul total al evenimentului. Festivalul teatral este cel mai amplu organizat vreodată în Oradea şi cuprinde trei festivaluri: Festivalul de Teatru Scurt, Festivalul de Teatru Circ (cu trupe din Franţa şi Belgia) şi Festivalul Fringe (dedicat trupelor independente).

Vineri, de la ora 14, pe Corso, orădenii vor putea vedea statui vivante ale Companiei de Teatru Become din Sibiu, iar de la ora 17, startul TO va fi anunţat cu un alai care va porni într-o paradă prin oraş, în timp ce de la ora 18, pe Corso, orădenii vor vedea parada costumelor de la Teatru. De la ora 19, seria spectacolelor va începe cu premiera musicalului "Producătorii".

Sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 18.30, un ansamblu de circa 30 de mexicani denumit Aztlan va defila într-o paradă colorată pe Corso, pentru a urca apoi pe scena amplasată în Piaţa Ferdinand şi a da startul concertelor în aer liber. În aceeaşi seară, orădenilor le vor mai cânta David Bryan, englezul "naturalizat" la Oradea, şi Ştefan Stan, câştigătorul concursului Vocea României. Duminică, 22 septembrie, de la ora 19, sunt programate recitalurile Ancăi Căuş şi Celiei.

Spectacole în stradă

În săptămâna 23-29 septembrie orădenii sunt invitaţi la numeroasele spectacole din cadrul Festivalului de Teatru Scurt 2013, care includ teatru circ, dar şi spectacole de pub. De asemenea, tot sub egida Toamnei, Filarmonica dă concertul de deschidere a stagiunii, care va avea loc pe 26 septembrie de la ora 19 şi va cuprinde "Uvertura Academică" de Johannes Brahms şi "Simfonia I" a lui George Enescu. De asemenea, în timpul săptămânii orădenii vor putea vedea numeroase spectacole în aer liber pe o scenă mobilă instalată lângă terasa Gong. Printre acestea de numără spectacolul "Joc şi cântec fără fronitere" (pe 23 septembrie, ora 17), un Concert de muzică de fanfară (pe 24 septembrie, ora 17) ori un concert aniversar dedicat Mariei Tănase (25 septembrie, ora 17).

În weekendul 27-29 septembrie, municipalitatea organizează în Parcul Bălcescu Târgul Pălincarilor, cu invitaţi din lumea folclorului, precum: Ansamblul Folcloric Auşana, Ansamblul Nuntaşii Bihorului şi Grupul Marmasia din Maramureş.

Târg de la Top Events

Miercuri, 2 octombrie, orădenii vor avea parte de un eveniment deosebit la Filarmonică: Gheorghe Zamfir va urca pe scenă alături de corul orădean Fiat Lux. Bătute în cuie sunt şi Târgul de bunuri de larg consum şi Festivalul Vinului 2013, organizate de Top Events între 4 şi 6 octombrie la Sala Sporturilor şi pe platoul de lângă aceasta, cu invitaţi precum Cornel Borza, Angela Rusu, Ghiţă Munteanu şi Aurel Tămaş. "Târgul este sub egida Toamnei Orădene, Primăria oferind gratuit doar platoul din faţa Arenei", explică Mircea Oaie. Cu alte cuvinte, un eveniment 90% privat.

În ultima săptămână a festivalului, pe 10 octombrie, Primăria şi Universitatea din Oradea vor organiza un simpozion ştiinţific dedicat împlinirii a 900 de ani de atestare a oraşului. Vineri, 11 octombrie, de la ora 14, Sala ARLUS va găzdui festivalul de muzică populară "Cântec mândru de pe Criş", în timp ce de la ora 15, în Parcul Brătianu, copiii se vor întrece la Crosul Toamnei Orădene. Seara este programat un concert deosebit de folclor la Casa de Cultură a Sindicatelor cu invitaţi precum Dumitru Fărcaş, Nicolae Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean Brudaşcu, prezentator fiind chiar interpretul Aurel Tămaş.

Rock cu Cargo

În schimb, pe 12 octombrie, de ziua Oradiei, după ceremonialul militar şi depunerile de coroane, de la ora 18, în Parcul 1 Decembrie, vor concerta mai mulţi invitaţi, printre aceştia numărându-se Smiley şi CRBL. Pe 13 octombrie, în ultima zi a festivalului, la Filarmonică va avea loc spectacolul de operă "Tosca" în colaborare cu Asociaţia "Opera per Sempre", în timp ce în aer liber vor concerta Cargo şi Direcţia 5.

Pe parcursul festivalului, în zilele de luni orădenii vor putea vizita gratuit Grădina Zoologică iar în cele de sâmbătă Turnul Primăriei. De asemenea, în ultimul weekend cei mici sunt aşteptaţi la activităţi şi concursuri în Orăşelul Copiilor.

În acest an, în total, Primăria a alocat 450.000 de lei organizării TO 2013, dintre care 120.000 de lei au mers către Teatrul Regina Maria pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea. În privinţa sponsorizărilor, reprezentanţii municipalităţii n-au prezentat o cifră clară.

"Considerăm că am reuşit să acoperim o plajă largă de evenimente, cu diverse genuri de muzică şi de spectacole. Bineînţeles, publicul va fi cel care va compara ediţiile trecute cu aceasta şi va decide", a spus directorul Mircea Oaie.

Întrebat din ce motive nu a actualizat site-ul toamnaoradeana.com cu evenimentele din acest an, Oaie a explicat că i s-a părut normal ca promovarea să se facă prin intermediul compartimentului de presă al Primăriei. "Am renunţat la acel contract pentru că nu l-am considerat necesar pentru a ne promova festivalul. Organizăm multe evenimente. La fiecare să ne facem site?", a răspuns acesta.