Orădeanca cu origine irakiană Naba Salem, în vârstă de 30 de ani, este una dintre cele nouă ispite feminine din sezonul 9 al emisiunii "Insula Iubirii", care va fi difuzată de Antena 1 la sfârşitul lunii.
Într-un clip de prezentare lansat recent de postul de televiziune, tânăra a apărut sumar îmbrăcată, într-un costum de baie auriu, dansând provocator pe o plajă tropicală. "Mă numesc Naba Salem. Am 30 de ani. Ce aduc eu nou pe insulă, în afara felului în care arăt? Naturaleţea, sinceritatea şi nebunia", a spus ea.
Naba Salem s-a născut în Irak, însă a trăit în Oradea de la vârsta de un an, până s-a mutat la Bucureşti. A devenit cunoscută publicului din România prin participarea la mai multe emisiuni de televiziune, printre care "Bravo, ai stil!" şi "Puterea dragostei".
Într-un interviu pentru Antena 1, Naba descrie experienţa de pe insulă ca una "karmică", care a ajutat-o să se autodepăşească.
"Pentru mine, Thailanda a fost o experienţă totală. În primul rând, una karmică, de tot ce am crezut că sunt dependentă, mi s-a demonstrat că nu sunt. M-a făcut să mă autodepăşesc, m-a făcut să-mi doresc să revin în respectiva locaţie, ceea ce e foarte rar la mine şi m-a ajutat să-mi dau seama că echipa de producţie este singura cu care am lucrat şi a fost profi", a declarat Naba pentru a1.ro.
Pe lângă apariţiile sale în emisiuni de divertisment, Naba a discutat public şi despre un episod dificil din viaţa personală. În cadrul emisiunii Showbiz Report, citată de Libertatea.ro, aceasta a relatat experienţa unei întreruperi de sarcină, pe care o consideră una dintre cele mai grele decizii pe care le-a luat.
"Am preferat să sufăr eu acum decât să sufere o parte din mine toată viaţa. Am preferat să fiu egoistă. Nu este vorba că nu aş putea să cresc un copil singură, pentru că, aşa cum cresc eu, poate să crească şi copilul lângă mine. Nu poţi să fii sigur pe o relaţie sau pe o căsnicie şi atunci am stat şi am gândit raţional. Am făcut o întrerupere de sarcină şi tatăl a fost cu mine. Oricum, şi dacă nu accepta ideea, trebuia să ştie. Aveam 2 luni. Nu i-am auzit inimioara, urma, dar mai bine că nu am făcut asta, pentru că altfel era păcat să fac asta. Nu cred că aş fi fost atât de puternică dacă îi auzeam inimioara", a spus ea.

Tot atunci, Naba a explicat motivele pentru care nu regretă acea alegere. "Nu regret că am făcut asta, pentru că eu, şi dacă ar fi să mă despart de o persoană, dar să am copil cu ea, mi-aş dori ca persoana aceea să fie echilibrată, nu una care să mă facă de râs. M-au ajutat două prietene foarte mult, mi-au dat o energie foarte bună. Am făcut eforturi să fiu bine, să pot să deţin controlul asupra mea", a mai afirmat ea, conform Libertatea.

Emisiunea "Insula Iubirii" are formatul consacrat de 21 de zile petrecute în Thailanda, unde cinci cupluri sunt separate şi trăiesc alături de ispite, în vilă. Scopul este de a testa fidelitatea şi limitele relaţiilor.
Prezentatorul show-ului, Radu Vâlcan, se întoarce pentru al nouălea sezon, mărturisind că emisiunea reprezintă "cel mai dramatic test al fidelităţii". El a mai explicat că filmările au un ritm intens şi implică multă muncă în culise.
Sezonul nou al emisiunii Insula Iubirii începe pe 21 iulie.